spot_img
15.6 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCum comentați situația actuală a CEO? Ce măsuri credeți că ar trebui...

    Cum comentați situația actuală a CEO? Ce măsuri credeți că ar trebui luate, de urgență, pentru redresarea economică a companiei?

    „Dacă până acum, ca orice agent economic postdecembrist, CEO a suferit de boli care au fost tratate de medicii de familie cu experienţă şi dotările lor modeste, de data aceasta ne aflăm în fata unui infarct miocardic al CEO. În astfel de cazuri este nevoie de dotare tehnică şi legislativă (subliniez, legislative), de medici de specialitate (fără limită de vârstă şi nu numiţi pe PCR), de laboratoare de analiză performante şi în sfârşit de luarea deciziei: by-pass sau stent. Nu am exagerat cu sau nimic când am făcut această comparaţie. Improvizaţiile întâlnirilor între diverşi parerologi nu vor conduce la salvarea « pacientului » iar cine îşi permite să elaboreze un program de salvare a CEO, fără o analiză diagnostic prealabilă profesionistă, va încerca să trateze o boală după metode tradiţionale de rutină, fără a trata bolnavul, ignorând axioma din medicină care spune că nu există boli, există bolnavi. Căutaţi, domnilor responsabili de soarta acestui judeţ, cardiologi autentici, nu recrutaţi din acvarii politice postdecembriste, nu recrutaţi de firma Kienbaum din Bucureşti care habar nu are ce-nseamnă mineritul şi energia din Oltenia!” Luminona B

    „Nu ştiu ce să zic. CEO se duce la vale cu tot cu directorii ei. Nu cred că trebuie să găsim în aceste momente scuze şi nici vinovaţi, trebuie să găsim soluţii viabile pentru redresarea economică a companiei” anonim

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: