„Cred că nu fac acest lucru din ruşine, de teama că el s-ar putea răzbuna. Dacă mai au şi copii lucrul acesta devine unul foarte dificil, le e teamă să părăsească locuinţa de teamă ca micuţii să nu păţească ceva. Am întâlnit cazuri în care femeile vedeau lucrul acesta ca o normalitate, ca un lucru firesc şi stăteau şi încasau lovituri peste lovituri crezând că e bine. Nu e bine deloc!” Alina
„Am avut un caz chiar în familie. O familie nefericită, dar care, din păcate, nu s-a lăsat cu nici un divorţ. El un alcoolic notoriu, ea o femeie harnică, care trebuie să se împartă între muncă şi casă, pentru că din salariul ei întreţine toată casa. Nu face nimic din ruşine cred şi din obişnuinţa asta de a trăi cu acest bărbat în casă. Nu sunt, însă, puţine momentele când este plină de vânătăi sau cine ştie, certurile sunt la ordinea zilei. Cred că ar trebui să existe un consilier, un asistent social care să monitorizeze cazurile acestea şi să ia măsurile care se impun. Nu cu forţa, ci cu legea. E cumplit ca aceste femei să plătească scump, poate uneori cu viaţa, pentru comportamentul haotic al acestor oameni, dacă le pot spune aşa” anonim
„Societatea te face să taci şi să stai ascuns în umbra violenţei. Vorbesc de mediul rural, pentru că ştiu că acolo sunt foarte multe cazuri de violenţă domestică. Femeile tac pentru că gura lumii e mare şi pentru că le e teamă de ochii lumii şi de bârfele satului. Cred, spre exemplu, în mediul rural ar trebui ca autorităţile locale să informeze mai mult şi să explice de ce trebuie ca femeile acelea să apeleze la ajutor. Sunt copii mici care asistă zilnic la astfel de evenimente, care uneori se pot lăsa cu tragedii” Irina M., Târgu-Jiu.
