spot_img
11.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele

    Bârfe

    Se zvoneşte că artistul fotograf ,Teodor Dădălău, şi prietena sa, din rândul sindicatelor miniere, ar fi terorizaţi de o angajată de la UM Sadu. Surse apropiate celor doi spun că, în trecut, personajul misterios a făcut o adevărată pasiune pentru Dădălău, însă, obsesia faţă de acesta nu s-a stins. Astfel, la bursa zvonurilor se aude că actuala prietenă a lui Teodor Dădălău ar fi fost ameninţată şi şantajată de persoana în cauză. În schimb, partenera lui Dădălău i-a intentat „presupusei femei” o plângere penală pentru hărţuire şi ameninţări. Trebuie amintit faptul că „terorista” l-ar fi acostat şi pe Marin Condescu, liderul FNME, şi i-ar fi propus s-o numească şefă la SNLO sau la viitoarea Companie energetică regională.

     

    Un salariat de la Consiliul Judeţean a fost zărit, la intrarea în municipiul Târgu-Jiu, acostând fetiţele care îşi fac veacul pe centura municipiului. La Bursa Zvonurile se aude că nu ar fi prima dată când recurge la astfel de „fapte”.

     

    Liberalul Ion Iordache, edilul oraşului Turceni pare a fi curtat de Putere. Surse din politică susţin faptul că Ionel Manţog i-a făcut edilului propunerea de a intra în „tarlaua portocalie”. Nu se ştie, însă, răspunsul primarului. Rămâne să vedem ce se va întâmpla.

     

    Angajaţii unei instituţii din municipiul Târgu-Jiu, instituţie condusă de un membru PSD, au fost obligaţi să semneze liste pentru alegeri anticipate. Sau aşa se aude prin târg. Cert este că, în România, dreptul la liberare exprimare a devenit doar un vis…

     

    Celei mai frumoase ţărăncuţe se vede că îi merge din ce în ce mai bine, în capitală. După ce a devenit una dintre cele mai frumoase blonde ale lui Dan Negru, Flori Bădiţa se pare că are preocupări din ce în ce mai interesante, menite să o scoată din rutina Bucureştiului. Se vorbeşte că Flori Bădiţa învaţă să facă drifturi, pentru distracţie, dar şi adrenalină. Cine ştie ce ne mai rezervă? Pentru gorjencă să fie doar o încercare de a deveni şi mai cunoscută sau chiar a devenit împătimită a sporturilor extreme?

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: