Prima zi de plată a taxelor şi impozitelor locale aferente anului 2016, care a fost ieri, a îngroşat rândurile la ghişeele Direcţiei Publice de Venituri Târgu-Jiu. Încasările au început cu 7 zile mai târziu, din cauza unor modificări legislative aduse Codului Fiscal chiar în ultima zi a anului trecut.
Deşi normele de aplicare ale noilor prevederi nu au mai apărut nici până ieri, contribuabilii grăbiţi să beneficieze de bonificaţia de 10% acordată la plata impozitelor şi taxelor, i-au determinat pe lucrătorii Direcţiei de Taxe şi Impozite din Târgu-Jiu să deschidă casieriile. 4 ianuarie era data la care încasarea contribuţiilor la stat ar fi trebuit să demareze, dar normele de aplicare a noilor prevederi, ce vizează terenurile, nu au fost publicate încă. „Am decis vineri să începem lucrul cu publicul cu data de astăzi, pentru că era foarte greu să stăpânim, atât problemele care izvorau din necesitatea contribuabililor de a declara clădirile, terenurile, de a solicita eliberarea de certificate de atestare fiscală care sunt emise altfel decât până acum, într-un alt format şi având în vedere modificările legislative privind modalitatea de calcul şi plată începând cu anul acesta”, a declarat directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu, Mariana Budulan.
Nemulţumire
Cetăţenii au luat cu asalt ghişeele instituţiei, dar nu doar pentru a plăti, ci şi pentru a solicita informaţii despre modul în care se calculează anul acesta taxele şi impozitele. „Este puţin cam dezorganizată activitatea. Am luat legătura şi cu doamna directoare. Puteau să mai înfiinţeze un ghişeu, două, trei”, a spus un contribuabil.
Lasă pensia la Taxe şi Impozite
Creşterea taxelor şi impozitelor locale i-a determinat pe unii târgujieni să facă cale întoarsă de la ghişeele instituţiei şi asta pentru că nu s-au pregătit să achite sume atât de mari. „Sunt foarte mari impozitele, anul acesta. Plătesc cu un milion 850 de lei mai mult. Anul trecut plăteam puţin peste 90 de lei”, a spus o târgujiancă. Şi în acest an, contribuabilii târgujieni vor beneficia de bonificaţia de 10% dacă plătesc în primul termen de plată, adică până la 31 martie 2016.