„USL-iştii sunt bine numai când visează, că visează frumos, dar când se trezesc, în realitate, le-o tragem”, citat aproximativ din Ioan Oltean, secretarul general al PD-L. Vorbeşte urât omul, dar ne-am obişnuit cu ei, cu mulţi dintre ei. Bizar ar fi fost să aibă un discurs elegant. În fine, nu ăsta e subiectul. Oltean, în principiu, are dreptate. Hai, să calculăm un pic:
Agenda publică, de ani buni, o face preşedintele jucător, Traian Băsescu. Realitatea este că, dacă Traian sughite, două zile se analizează tonalitatea sughiţului prezidenţial. La noi, la popor, treacă meargă, se cade să chibiţăm, pe banii noştri facem ce vrem. Că baieţi cu barbă, baieţi spilcuiţi sau dudui înţepate, de prin presă, optează pentru o dezbatere naţională cu tema sughiţului, iarăşi, e o treabă de rating, se înţelege. Ceea ce nu pricep, dar deloc nu pricep, rămâne lipsa adversarului. E un meci în care Traian şi bula portocalie joacă singuri. De vreme ce, ceea ce se cheamă Opoziţie politică în România, nu face altceva decât să stea cu ochii exoftalmici pe buza cârmaciului, să îi prindă prima frază spusă la mişto, de multe ori, apoi să o toace la infinit. O bălăcareală fără finalitate pentru mine. Şi când spun pentru mine, spun contribuabil cu drept de vot. Strategia măreaţă a Opoziţiei este să spună că domnul de la Cotroceni e un tâmpit şi spune numai prostii. Atât. Dezolant! Nici o fermitate în a ignora propunerea de temă a prietenului doamnei Udrea, în a propune propriul discurs, propria tema. Nu că m-ar interesa soarta vreunuia dintre partidele patriei, dacă dispare vreunul, apare altul, iar ţara va fi guvernată, nu asta e problema, dar rămâne jocul fad. Am vrea un meci mai de Champions League. În meciul ăsta se dau goluri, aşa e, dar numai unii marchează, ceilalţi se gudură că au publicul de partea lor. Publicul nu contează în partida asta, vă spun cinstit. Contează forţa de atac, apărarea, voice-over-ul stadionului, responsabil cu propaganda şi, nu în ultimul rând, arbitrul. Toţi ăştia joacă împreună, pentru aceeaşi echipă. Aia portocalie. Sau, mai nou, pe ici pe colo, verde.
Pare că, în sceneta politică a zilelor noastre, actorul principal este PD-L, iar Opoziţia face rolul băiatului cu tava. Bun şi ăsta, tot actor se cheamă. Mai cu seamă, repet, că publicul îl aplaudă la fiecare apariţie. Irelevant. Traian Băsescu şi PD-L fac agenda publică, pun pe hartie scheme de joc politic, schimbă regulamentul în timpul jocului, fac chetă pentru premiere, pe scurt, au forţă, au strategie, au şmecherie, au putere de anticipaţie. În fapt, jocul se va juca după scenariul lor. Plus că, din senin, înainte de ora finalei electorale, va apărea şi Albă-ca-Zăpada (despre care o să vorbim în episodul următor). Opozitia ce face? Comentează firmiturile care îi cad din gură lui Traian, se lamentează că s-a mituit poporul, ţipă fără coerenţă, iar în timpul rămas se ceartă între ei. Se ceartă pe candidaturi, se ameninţă cu excluderi, îşi fac lobby personal, pe persoană fizică, cum ar veni. Şi se îmbată cu picături de ploaie că stau bine în sondaje. Un vot negativ pentru PD-L, nu este un vot pozitiv pentru USL. Azi, când sabia măsurilor guvernării Boc este încă nespălată de sângele poporului bugetar, poate că nu contează lipsa unui discurs propriu Opoziţiei, dar, mă întreb, ce-o fi de la începutul anului viitor, în ritmul ăsta? Păi, în ritmul ăsta, va guverna PD-L şi din 2013. Iar cel care va cădea în haznaua istoriei politice, va fi PSD. Cu Traian preşedinte, cu USL la 49,99%, refacerea alianţei D.A. nu va fi decat o chestiune de formă. PNL va pleca la guvernare necondiţionat. Şi aşa, astăzi, în momentul vorbirii, mulţi liberali ar vrea să îi rupă jugulara politică lui Crin, pentru încăpăţânarea cu care îi ţine departe de banii cei mulţi ai guvernării, darămite după alegerile viitoare. Nu încape altă opţiune pentru liberali, decât să se ducă la guvernare. Cu oricare dintre culori. În acest caz, cred că şi preşcolarii văd un PSD căzut definitiv. Ce i-ar mai putea ţine, cât de cât, în viaţă, la un procent de piciorul broaştei, va fi puterea locală. Dacă o vor pierde şi pe aia, putem muta PSD-ul de pe buletinul de vot, în manualul de istorie. Pe de altă parte, Victor Ponta joacă cea mai importantă carte jucată de vreun preşedinte social-democrat. Dacă partidul pierde, va pleca. Tot în manualul de istorie, însă direct, fără ocolişuri. Asta depinde de el, dar mai cu seamă, de cât o să îl girez eu. Poporul adică. Dacă mă convinge.
Noi, chibiţii, stăm liniştiţi, pentru noi va fi întotdeauna ceva de comentat.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
