Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a finalizat cu succes proiectul cu titlul „Dezvoltarea și consolidarea relațiilor internaționale ale UCB” (Domeniul 2: Internaționalizarea învățământului superior din România, CNFIS-FDI-2020-0633).
Proiectul s-a desfășurat în perioada 05. 2020-18.12.2020 și a avut, ca obiectiv general, dezvoltarea și consolidarea relațiilor internaționale ale UCB, iar ca obiective specifice: creșterea vizibilității internaționale a UCB, prin dezvoltarea de colaborări și parteneriate internaționale, participarea la conferințe științifice internaționale, menținerea actualizată a site-ului web în limba engleză, îmbunătățirea serviciilor pentru studenții internaționali și personalul academic internațional, prin dezvoltarea unui centru multicultural și a unor Erasmus Corner, în fiecare sediu al UCB, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, a fost dezvoltat un kit informational care va fi distribuit studenților și personalului academic, pentru desfășurarea mobilităților Incoming și Outgoing, a fost continuată aplicarea strategiei de internaționalizare a universității, prin susținerea activităților de promovare a UCB la nivel regional, național și internațional, au fost promovate oferta educațională și oportunitățile oferite de UCB, prin realizarea unui material video, cu cameră profesională, cu captare profesională live a sunetului, a fost stimulată mobilitatea internațională a membrilor comunității academice din UCB, prin organizarea evenimentului International Week in UCB – ediția a III-a și dezvoltarea competențelor de comunicare ale cadrelor didactice, într-o limbă de circulație internațională.
Proiectul „Dezvoltarea și consolidarea relațiilor internaționale ale UCB” și-a îndeplinit toate obiectivele propuse, prin realizarea tuturor activităților asumate și a indicatorilor stabiliți.