spot_img
Altele
    AcasăActualitateArtiști gorjeni, la Atena și Salonic

    Artiști gorjeni, la Atena și Salonic

    Primăria comunei Polovragi anunță lansarea proiectului „Artă și Meșteșug de Ziua Națională a României”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Astfel, mai mulți artiști gorjeni vor susține spectacole în Atena și Salonic.

    Valoarea finanțării este de 111.910 lei, fondurile fiind destinate promovării imaginii României în afara granițelor, având în vedere necesitatea de perpetuare a ideii de românism, precum și conservarea tradițiilor și obiceiurilor autohtone, în zonele unde conviețuiesc comunități însemnate de români.

    ‘Proiectul ”Artă și Meșteșug de Ziua Națională a României” contribuie  la îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a elementelor identitare românești (tradiții, obiceiuri, personalități  culturale, evenimente naționale importante) pentru un număr de 100 de copii din comunitățile românești din Salonic și Atena, prin participarea acestora la demonstrații, ateliere, spectacole susținute de artiști îndrăgiți de publicul iubitor de folclor: Maria Loga, Claudia Dascălu, Raluca Elena Ghișe, Amelia Carcalicea, Yasmine Polacek, Ștefan Popescu, Ion Drăgan, acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric ”Maria Lătărețu” a Școlii Populare de Arte  ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Repertoriul spectactacolelor va include, pe lângă piese vocale specific gorjenești, piese tradiționale din toate regiunile etnofolclorice românești, astfel ca toți participanții să se simtă parte din spectacol, în funcție de zona din România de unde provin. Totodată, Ansamblul ”Cheile Oltețului” al UAT Polovragi va pregăti suite de dansuri specifice tuturor regiunilor istorice românești reprezentate prin cântec în spectacol. Cele două spectacole muzical-coregrafice, precum și atelierele meștesugărești pregătite cu atentie și pasiune de artizanii: Liliana Arapu – țesut, Alina Coconu – iconărit și artă decorativă, Daniel Ciuncanu – port popular, Marian Măgureanu – olărit și Ștefan Strâmtu-arta lemnului, se vor desfășura după cum urmează: Salonic – 01 decembrie 2023, ora 20:00, și Atena – 02 decembrie crt., ora 20:00’, se arată într-un comunicat al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu.

    De asemenea, proiectul creează oportunitatea ca participanții să poată urma cursuri de educație nonformală, oferite de Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu,  cu durată de 3 ani, în urma cărora vor putea să dobândească diplomă, după susținerea unui examen de sfârșit de ciclu de instruire. Totodată, vor fi consolidate parteneriatele cu cele două asociații partenere Asociația Interculturală Romano-Elenă „Dacia” din Atena și Asociația Românilor „Carpatia” din Salonic, prin organizarea și desfășurarea de activități fizice sau online destinate conservării tradițiilor și obiceiurilor autohtone și promovării imaginii României în afara granițelor țării.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: