spot_img
Altele
    AcasăActualitateCondiţii mai bune în Spitalul Judeţean

    Condiţii mai bune în Spitalul Judeţean

    Cu toate că s-a instalat în funcţie în urmă cu doar două luni, prefectul Radu Teodorescu, a reuşit să îşi pună amprenta vizibil asupra câtorva proiecte, mai mult decât benefice pentru cetăţenii judeţului Gorj. Şi asta nu e tot. Prefectul promite noi proiecte care vizează condiţii mai bune în Spitalul Judeţean, dar şi suplimentarea posturilor în cadrul unităţii spitaliceşti. „Pe mine mă interesează ca Spitalul de la Bumbeşti-Jiu să se redeschidă şi se va redeschide, Spitalul Judeţean să aibă condiţii mai bune şi le va avea, să aibă medici şi asistente, infirmieri, şi le va avea. Toate aceste lucruri se vor face etapizat. Chiar nu stăm şi vreau să ne zbatem pentru acest lucru. Obiectivele pe care le-am stabilit vor fi atinse toate şi sigur, vor mai fi. Dacă de ajută Dumnezeu vom avea vizite plăcute în judeţul Gorj, în următoarea perioadă, dar asta o să vedem la momentul oportun”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. Cât priveşte proiectul privind înfiinţarea Palatului Educaţiei şi cel al Agriculturii, nici acesta nu a fost uitat. În maxim două săptămâni vor începe procedurile pentru înfiinţarea acestora. „Deja se lucrează la această activitate şi în special colegii de la Inspectoratul Şcolar o să prezinte o situaţie mai amplă, dar şi colegii de la APIA. S-a întârziat puţin din cauza volumului mare de muncă, dar în maxim două săptămâni se încep procedurile. Din discuţiile pe care le-am avut cu domniile lor, cred că per ansamblu, pe întregile instituţii ale Ministerului Agriculturii o să fie reduceri de costuri, undeva la vreo aproape 50%, în afară de scopul principal, aceea de a centraliza aceste instituţii, pentru a le fi oamenilor mult mai uşor”, a mai spus prefectul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: