spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateDoljul riscă să piardă 450 de milioane de euro din cauza autorităților...

    Doljul riscă să piardă 450 de milioane de euro din cauza autorităților gorjene

    Doljul riscă să piardă un proiect de 450 de milioane de euro, pentru problemele cu terenuri din județul Gorj. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Mihai Neacșu, au ajuns astăzi la Prefectura Gorj, solicitând o întâlnire cu autoritățile gorjene pentru a debloca un coridor prin care va trece o conductă de apă, din Isvarna.
    Autoritățile din Dolj au venit astăzi la Gorj să le explice oficialilor noștri cum au reușit să rezolve o problemă extrem de delicată legată de planurile parcelare, problemă care la Gorj nu își găsește rezolvare. Vecinii noștri au nevoie urgent de crearea unui coridor care să ducă o rețea de apă, a doua la număr, în Bănie. Există bani pentru exproprierea gorjenilor ale căror terenuri vor fi afectate de această traversare, însă sunt probleme cu pământurile. “Avem o întâlnire cu reprezentanții din județul Dolj. După cum știți, există un proiect în derulare, de aducțiune apă, beneficiare fiind toate localitățile din județul Dolj, respectiv Primăria Municipiului Craiova, ca și acționar al Companiei de Apă Oltenia. Există câteva situații care nu stau tocmai bine în ceea ce privește județul Gorj, situații cu planurile parcelare”, a declarat prefectul județului Gorj, Cosmin Pistol.

    Faliment pentru operatorul de apă

    Primarul din Dolj susține că problema trebuie neapărat rezolvată, altfel banii primiți de la Uniune se vor pierde. „Ne interesează foarte mult să deblocăm situația din județul Gorj în ceea ce privește construcția aducerii firului doi de apă, Isvarna. În județul Dolj este totul rezolvat, avem și autorizația de construire și intabularea coridorului, aici înțelegem că sunt niște blocaje, de aceea l-am rugat pe domnul prefect să convoace toți primarii care au localitățile pe traseul acestei conducte și pe reprezentantul OCPI Gorj, astfel încât să putem să rezolvăm și aici intabularea coridorului. Avem un proiect foarte mare, cel mai mare din Uniunea Europeană, în valoare de 450 de milioane de euro, care presupune canalizare pentru foarte multe localități din județul Dolj și, de asemenea, presupune aducțiunea firului II de apă Isvarna. Am venit la dialog, pentru că este foarte posibil ca să nu terminăm în timp util acest proiect, ori, vă dați seama ce nenorocire ar fi ca această sumă de 450 de milioane de euro, să o pună Compania de Apă Oltenia. Ar însemna practica falimentul acestei companii, dar eu cred că vom găsi o soluție de deblocare a situației, astfel încât să putem să continuăm proiectul și să ne mândrim la final și Doljul și Gorjul cu faptul că am reușit să atragem în Oltenia cel mai mare contract de finanțare”, a transmis primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
    Proiectul accesat de Municipiul Craiova permite ca toate localitățile, din Gorj, traversate de conducta de apă să se racordeze la rețea. Este vorba despre nouă localități: Tismana, Godinești, Câlnic, Telești, Rovinari, Bâltebi, Plopșoru, Brănești și Tânțăreni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: