Sport extrem practicat de copiii foarte mici în municipiul Târgu Jiu și care le-ar putea pune în pericol viața. Este vorba de folosirea rolelor pe tobogan. Micuții pe role, chiar sub ochii părinților, încearcă să își țină echilibrul în timp ce se dau în picioare pe tobogan. Este un joc periculos care le poate pune în pericol integritatea fizică și chiar viața celor mici. Sportul extrem respectiv a fost surprins chiar de o mămică, la locul de joacă din Parcul Central din Târgu Jiu.
„Cu ceva timp în urmă tot pe acest grup, o mămică ne arăta ea marea descoperire într-un tobogan, o spărtură pe care ea o punea pe seama calității slabe a produsului… Astăzi vă arăt și eu câteva poze din Parcul Central care cu siguranță duc la spărturile acelea!”, potrivit unei postări de pe un grup de mămici din Târgu Jiu.
Polițiștii locali ar trebui să intervină în zonă și să acționeze până nu va avea loc o tragedie. Inconștiența unora dintre supraveghetorii copiilor poate produce adevărate drame în anumite familii. Este de precizat că, teoretic, la fiecare loc de joacă este un panou pe care sunt afișate regulile de utilizare a echipamentelor de joacă. Din păcate, nu are cine să verifice dacă toate regulile sunt respectate.