Ministerul Educației Naționale a solicitat inspectoratelor școlare județene să asigure toate măsurile necesare derulării în condiții optime a înscrierii la grădiniță.
În vederea cuprinderii în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între 3 și 6 ani vor avea loc, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unități de învățământ: reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2017-2018, respectiv înscrierea copiilor nou-veniți. Reînscrierile vor începe în data de 8 mai, iar înscrierile se vor derula începând cu 22 mai. Intervalele orare aferente reînscrierilor și înscrierilor vor fi stabilite de conducerea unității de învățământ și vor fi afișate, la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat. Potrivit reprezentanților Ministerului, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani).