spot_img
Altele
    AcasăActualitateIstoric de artă din New York, la Târgu-Jiu

    Istoric de artă din New York, la Târgu-Jiu

    Debra Vanderburg, curator şi istoric de artă din New York, a vizitat în aceste zile oraşul lui Brâncuşi, dar și Hobiţa, locul natal al marelui sculptor.

    brancusi-1vizita-brancusi

    Primăria Târgu-Jiu şi Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” au fost gazdele unei întâlniri prilejuite de vizita în România, la invitaţia Institutului Cultural Român, a Debrei Vanderburg Spencer, curator şi istoric de artă din New York, cunoscător al lui Brâncuşi şi al artei româneşti contemporane. La prima sa vizită în România, Debra Vanderburg Spencer a ales oraşul Târgu-Jiu, unde se află Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” al lui Constantin Brâncuşi. Aceasta a vizitat Hobiţa, locul natal al marelui sculptor, mânăstirea Tismana dar şi expoziţia, realizată la Târgu-Jiu de sculptorul Maxim Dumitraş, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. La întâlnire au participat reprezentanta Institutului Cultural Român, Marina Roman, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor și managerul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Doru Strîmbulescu. S-au purtat discuţii pe teme brâncuşiene de actualitate şi posibilitatea de a realiza un schimb cultural între Târgu-Jiu şi New York, între artiştii plastici români şi cei americani.

    Debra Vanderburg Spencer şi-a exprimat intenţia de a vernisa la New York expoziţia lui Maxim Dumitraş, un artist, în care aceasta a regăsit o anume filiaţie brâncuşiană, lucrările sculptorului fiind inspirate din acelaşi fond arhaic profund românesc ca şi cele ale lui Brâncuşi. Prin parteneriatul semnat între Institutul Cultural Român şi Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi” autorităţile locale au în vedere, printre altele, promovarea pe plan internaţional a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” şi a valorilor culturale româneşti.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: