spot_img
Altele
    AcasăActualitateLiceele din Gorj, cu oferta educaţională pe tapet

    Liceele din Gorj, cu oferta educaţională pe tapet

    Liceele din Gorj şi-au prezentat ieri oferta educaţională. Evenimentul a avut loc în cadrul Casei de Cultură din Târgu-Jiu, unde elevii claselor a VIII-a au avut ocazia să-şi aleagă liceul pentru care optează în vederea continuării studiilor.

    Numai puţin de 14 licee din judeţ au prezentat ieri, la Casa de Cultură din Târgu-Jiu oferta educaţională pentru anul şcolar 2013-2014. Fiecare liceu a încercat să atragă cât mai mulţi elevi care termină peste puţin timp clasa a VIII-a. „Avem multe secţii unde elevii pot să urmeze cursurile de zi şi sperăm că vom avea mult succes la acest târg de oferte. Avem secţie de filologie, matematică, ştiinţele naturii etc. Le recomandăm profilele noastre”, spune una dintre reprezentantele unuia dintre liceele ofertante. Elevii prezenţi au studiat fiecare ofertă în parte, cu toate că mulţi dintre aceştia sunt deja hotărâţi în ceea ce priveşte viitorul. Organizatorii acestui eveniment sunt convinşi că elevii care termină anul acesta ciclul gimnazial vor avea ocazia să se orienteze pentru viitor, prin intermediul informaţiilor obţinute la acest târg de oferte: „Avem 14 licee care au dat curs invitaţiei la acest târg. Fiecare liceu are elevi ca şi reprezentanţi şi au pus la dispoziţie oferta lor. Sperăm să avem elevi care vor fi atraşi”, a spus Ofelia Tulpan, coordonator. Printre liceele care şi-au prezentat ieri, oferta educaţională se numără şi cele mai bune colegii din Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: