spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateMedicul Bratiloveanu a primit distincția de „Cetățean de Onoare“ al municipiului Motru

    Medicul Bratiloveanu a primit distincția de „Cetățean de Onoare“ al municipiului Motru

    Medicul Constantin Bratiloveanu a primit, ieri, distincția de „Cetățean de Onoare al municipiului Motru”. Consiliul Local Motru a aprobat decernarea titlului, care i-a fost înmânat apreciatului medic de către primarul municipiului Motru, Gigel Jianu. Alături de soția sa, farmacista, Veronica Bratiloveanu, i-au fost alături și cei doi copii,  Tudor și Roxana, nora și nepoțica.

    Constantin Bratiloveanu a lucrat ca medic chirurg în Spitalul de la Motru de-a lungul timpului ca medic primar chirurg, şef de secţie, doctor în ştiinţe medicale, până la vârsta de 70 de ani când s-a pensionat.

    Acesta s-a născut în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi. După absolvirea gimnaziului şi a liceului, a urmat cursurile Institutului de Medicină şi Farmacie din cadrul Facultăţii de Medicină Generală Timişoara. După absolvirea facultăţii, în anul 1968, Constantin Bratiloveanu a fost repartizat la Circumscripţia Sanitară Greceşti, judeţul Dolj. După un an, acesta a fost transferat, în interes de serviciu, la Circa Strehaia, unde a lucrat şase ani, ca medic omnipractician.

    În anul 1973, a susţinut concurs pentru postul vacant de asistent stagiar, la Clinica a III-a Chirurgie din Iaşi, promovând cu nota 9. A fost redistribuit Clinicii a I-a Chirurgie Iaşi, serviciu cu profil identic de chirurgie generală.

    În anul 1978, la cererea sa, Constantin Bratiloveanu a venit prin transfer în interes de serviciu la Spitalul Motru, iar în anul 1981 a devenit, prin concurs, şef al secţiei Chirurgie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: