spot_img
Altele
    AcasăEconomicAsigurări profesionale consistente pentru șefii CEO

    Asigurări profesionale consistente pentru șefii CEO

    Un contract care vizează asigurarea profesională a șefilor din Complexul Energetic Oltenia a fost atribuit recent. Bugetul pentru serviciile de asigurare de răspundere civilă profesională pentru membrii Consiliului de Supraveghere și membrii Directoratului Complexului Energetic Oltenia este de peste 200.000 de lei. În funcție de condițiile în care vor fi încheiate polițele de asigurare, compania sau terții ar putea beneficia de sute de mii sau de milioane de lei, în cazul plății unor despăgubiri.

    Statul obligă printr-o lege adoptată la sfârșitul lui 2006, ca societățile care își desfășoară activitatea în România să încheie asigurări de răspundere civilă pentru manageri. Potențialele prejudicii pe care le-ar aduce managerii unei companii pot fi asigurate. În cazul firmelor pe acțiuni, acest lucru este chiar obligatoriu.

    Asigurarea se încheie în baza Legii 441/2006 de modificare a Legii 31/1990 a Societăților Comerciale și se adresează persoanelor fizice române sau străine, având calitatea de Administrator, Director General, Director Executiv sau o funcție echivalentă. Asigurarea acoperă prejudiciile Administratorului/Directorului provocate ca urmare a unor fapte culpabile. Faptele culpabile pot fi: greșeli; omisiuni; raportări false săvârșite de administratori și manageri Polița de răspundere civilă a administratorilor și directorilor executivi ai societăților comerciale acoperă daunele/pierderile financiare cauzate societății pe care o administrează/conduce sau/și terților cu prilejul exercitării funcției, pentru care acesta răspunde civil, potrivit legii. Terțele persoane pot fi: acționari/asociați; clienți; creditori; furnizori; organele/bugetele statului.

    Asigurarea se încheie individual sau pe societate, cu o listă atașata care să cuprindă întreaga conducere. Prima de asigurare se calculează aplicând cota de primă la limita de despăgubire aleasă de asigurat. Riscul asigurat este cel de producere a unor prejudicii patrimoniale efective, directe și actuale la data la care se solicită repararea lor, cauzate societății pe care o administrează/conduce și/sau terților, prin fapte de neglijență, eroare, omisiune. În mare, asigurarea pentru răspunderea managerială este o poliță cumpărată de companii pentru persoanele din conducere și acoperă pierderile cauzate de aceștia firmei sau terților ca urmare a unor erori de management. Nu acoperă însă și acțiunile rău intenționate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: