spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicInterzis la angajări! Ce companie pune "frână" angajărilor?

    Interzis la angajări! Ce companie pune „frână” angajărilor?

    Interzis la angajări! Cam acest lucru se poate desprinde din adresa înaintată de către reprezentanţii Oficiului Participaţiunilor la CE Oltenia. În atare condiţii, pentru cei aproximativ 350 de expropriaţi ce urmau să lucreze la Minprest situaţia se complică, unitatea fiind una la care CE Oltenia este acţionar majoritar.

    Situaţia începe să se complice în judeţul Gorj, la CE Oltenia şi în special la unităţile prestatoare de servicii la care compania este acţionară majoritar. În urma unei adrese înaintate către CE Oltenia, reprezentanţii OPSPI şi cei ai Ministerului Economiei interzic realizarea de noi angajări în companie, mai exact nu aprobă creşterile de personal decât pe baza unor note de fundamentare bine întocmite.

    Ce fac expropriaţii?

    Situaţia pare a se complica în condiţiile în care CE Oltenia este acţionară majoritar în procent de 95% la Minprest şi UEF Motru. Mai mult decât atât, o parte din salariaţii de la firmele sindicale ce au cedat terenuri în vederea exploatării ar fi trebuit, în urma analizării dosarelor, să fie angajaţi la Minprest de la 1 august în urma bugetării locurilor de muncă de către CE Oltenia. În asemenea condiţii singura şansă a celor aproximativ 350 de angajaţi ar fi aceea, conform unor surse, de a intra în şomaj de la 1 august. Contactat telefonic, directorul AJOFM, Romeo Chiriac a declarat că de la 1 august personalului de la firmele sindicale Sind Jilţ şi Olservmin i se va desface contractul de muncă, urmând ca în zece zile de la obţinerea actelor de la unitate să depună dosarul de şomaj la instituţie. Chiriac a mai declarat că indemnizaţia obţinută lunar depinde de vechimea în muncă, dar şi de nivelul de salarizare al fiecărui salariat. Pe de altă parte, bugetul Minprest nu a fost aprobat la Departamentul Energiei. Contactat telefonic, Anton Sava a declarat pentru Impact în Gorj că „bugetul trebuie refăcut şi retrimis la Departamentul pentru Energie pentru aprobare. Una din componentele din buget este cea legată de personal. Există o prevedere legală în care se spune că se pot face angajări în condiţiile în care se dovedeşte, printre altele, că a existat o creştere a productivităţii. Avem aceleaşi reguli ca şi la o companie de stat iar bugetul trebuie aprobat printr-un ordin comun de Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: