spot_img
15.6 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul pierde teren în faţa principalelor valute

    Leul pierde teren în faţa principalelor valute

    Anunţul aşteptat de piaţă referitor la reducerea de către Rezerva Federală americană, care este o instituţie privată, nu una controlată de stat, privind reducerea progresivă a programului de stimulare a economiei, a avut ca efect scăderea cu peste 1% a euro faţă de dolar, implicit deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

    Cursul euro a urcat de la 4,4992 la 4,5340 lei, aproape de maximul din acest an, de 4,5535 lei, atins pe 7 iunie, atunci când investitorii străini au început să renunţe la obligaţiunile denominate în lei, dar şi în a celorlalte monede regionale. Miercuri seară, cotaţiile euro au urcat la 4,52 lei, după anunţul Fed, astfel că ieri dimineaţă piaţa locală s-a deschis la 4,5250 lei, după care a fost atins un maxim de 4,5520 lei. Treptat, pe fondul volumelor reduse de tranzacţionare, euro a revenit spre 4,53 lei, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,5290 – 4,5320 lei. În perioada următoare este de aşteptat ca euro să se consolideze în culoarul 4,50 – 4,55 lei, doar o depreciere mai mare putând să aducă BNR în piaţă pentru a limita pierderile, având în vedere că un leu mai slab stimulează exporturile româneşti. De altfel, la începutul lunii, BNR şi-a făcut simţită prezenţa doar atunci când cotaţiile euro urcaseră aproape de 4,60 lei. Cursul dolarului american a sărit de la 3,3602 la 3,4375 lei, iar francul elveţian a urcat de la 3,6496 la 3,6738 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa de astăzi la 4,51 – 4,5111 lei, pentru septembrie la 4,53 – 4,54 lei iar pentru decembrie la 4,54 – 4,5450 lei. Monedele din regiune înregistrau, de asemenea, deprecieri în faţa euro, cea poloneză coborând la 4,288 – 4,349 zloţi iar cea maghiară la 297,1 – 299,9 forinţi. Ben Bernanke, şeful Fed, a declarat miercuri că instituţia pe care o conduce va începe în acest an să reducă programul agresiv de stimulare monetară a economiei, care are în prezent o valoare lunară de 85 miliarde dolari, urmând să renunţe complet la achiziţiile de obligaţiuni ale Trezoreriei SUA şi ale companiilor americane până la finalul anului viitor. Aceasta a produs scăderea euro până la 1,3182 dolari, după ce acum două zile urcase la 1,3418 dolari. Preţul unciei de aur a scăzut pe piaţa londoneză cu peste 5% până la 1.298 dolari, nivel care reprezintă minimul ultimilor trei ani, şi care este mai mic cu mai mult de 21% faţă de începutul anului. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3193 – 1,3270 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: