Direcția Națională Anticorupție primește, din nou, materie primă de la Complexul Oltenia, de data aceasta pe filiera Curții de Apel Craiova. Un proces privind despăgubirea sinistraților din Seciuri dezvăluie modul în care s-au purtat negocierile între administrația companiei și persoanele ce urmau a fi despăgubite, negocieri presărate de acuze, apostrofări și amenințări. Curios, acestea vin tocmai din partea fostului manager, Laurențiu Ciurel, care, conform unui document al Curții de Apel Craiova, i-a făcut „tâlhari” pe sinistrații din Seciuri, amenințându-i că nu le va da nici un ban. Ba mai mult, îi acuza pe aceștia că au dat șpagă magistraților din Dolj, pentru a obține decizii favorabile. „Tactica de apărare” a lui Ciurel a dat, însă, chix, pentru că doar în urma a două procese, CEO a fost executată silit pentru 1,5 milioane de lei iar, în total, are de achitat, pentru reconstrucția caselor din Seciuri, peste 15 milioane de lei.
Penalități uriașe
Complexul Energetic Oltenia a avut ani buni probleme din cauza neînțelegerilor cu sinistrații din Seciuri. Sinistrații sunt membrii ai unei asociații constituite de către fostul viceprimar din Roșia de Amaradia, Cristinel Ciocan, și el pe lista celor care trebuie să primească despăgubiri de la Complexul Oltenia. Asociația reunește 31 de persoane care au avut gospodăriile afectate de alunecările de teren din 2006 și, în ultimii ani, aceasta a reușit să câștige în instanță, prin hotărâri definitive, atât despăgubirile cât și penalități de întârziere. În fapt, compania s-a opus de fiecare dată punerii în aplicare a hotărârilor respective, astfel că, neavând altă cale, sinistrații au apelat din nou la instanță. Așa s-a ajuns ca, în prezent, în urma valurilor de procese venite atât individual cât și prin intermediul asociației conduse de Cristinel Ciocan, CEO să fie obligată la despăgubiri uriașe, de aproximativ 15 milioane de lei. Surprinzător sau nu, aproape o treime din sumă, circa 4 milioane de lei, o reprezintă doar penalitățile de întârziere. În unele cazuri, cum este chiar al președintelui asociației, Cristinel Ciocan, acestea ajung și la 1% din valoarea despăgubirii pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce înseamnă că, în trei luni, suma se dublează.
Ciurel, negociere „ca între tâlhari”
Unele dintre procesele CEO cu sinistrații nu scot la iveală doar penalități cu iz cămătăresc, confirmate, curios sau nu, de instanță, ci și aspecte de la negocierile dintre reprezentanții companiei și cei ce urmează să fie despăgubiți. Un proces anume, respectiv cel intentat de Peagu Gheorghe Sever, prin intermediul asociației lui Ciocan, ajuns la Curtea de Apel Craiova, arată inclusiv modul în care „negocia” fostul manager Laurențiu Ciurel cu sinistrații. Și, ca fapt divers, nu este deloc unul demn de un manager cu pretenții, cum se vrea a fi Ciurel. Astfel, acesta, conform informațiilor din hotărârea Curții de Apel Craiova, „i-a insultat” atât pe Peagu cât și pe Ciocan, atunci când au venit la CEO să negocieze. Discuția, purtată în 2014, a început cu o afirmație a lui Ciurel care sună cam așa: „acum că ați venit să vorbim ca între tâlhari, cei ca voi sunt trei mii care stau la rând și o să mai așteptați șapte ani că nu vă dau nimic și nu vă fac nimic”. Așadar, avem o destăinuire – Ciurel se autocaracterizează drept „tâlhar”, și o amenințare, fostul manager afirmând că nu dă nici un ban sinistraților, deși aceștia aveau hotărâri ale instanței care le dădea acest drept.
Acuze de șpagă pe la CA Craiova
Acest simulacru de negociere, din 16 iunie 2014, în care Ciurel nu a făcut altceva decât să pozeze într-un moșier care își înjosește argații veniți să ceară simbria, s-a încheiat, însă, și mai prost decât a început. Conform aceleiași hotărâri a instanței, fostul manager a acuzat sinistrații că au dat șpagă magistraților din Craiova, pentru că altfel nu își explică de ce au reușit să aibă câștig de cauză. Conform documentului, Ciurel acuză că aceștia au găsit clemență la magistrații doljeni oferindu-le mită, „dovada” fiind că procesele au fost, inițial, câștigate de CEO la instanțele de la Gorj. Afirmația este una cât se poate de gravă, mai ales că nu există dovezi în acest sens. Ba mai mult, ridică semne de întrebare. Adică, dacă nu cumva pot exista suspiciuni cu privire la părtinirea față de CEO de care au dat dovadă instanțele de la Gorj.
PNL vrea corpul de control la CEO
Tot acest scandal a fost preluat și promovat de PNL Gorj, care consideră că atitudinea lui Laurențiu Ciurel a adus prejudicii Complexului Oltenia, atât prin amenințările și jignirile aduse sinistraților din Seciuri și magistraților, cât și prin tergiversarea punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești. În fond, faptul că fostul manager s-a încăpățânat în refuzul său de a negocia cu sinistrații și de a lua în calcul deciziile instanței, a făcut ca penalitățile de întârziere să fie de peste 1 milion de euro. Ciurel, conform liberalilor, știa că, până la urmă, va trebui să achite despăgubirile, astfel că, în mod nejustificat, a refuzat să facă acest lucru, băgând, inutil, injust și, poate, ilegal, Complexul Oltenia la plată.
Mihai Popescu