spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicUşoară creştere a euro

    Uşoară creştere a euro

    În aşteptarea publicării, vineri, a datelor referitoare la piaţa muncii din SUA, principalul indicator luat în calcul de Fed în privinţa politicii sale monetare, evoluţia monedelor de la marginea zonei euro a fost una de uşoara depreciere. Cursul monedei unice a crescut de la 4,4041, minimul ultimelor trei luni, la 4,4056 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4090 lei, în creştere faţă de închiderea de luni. Tranzacţiile s-au realizat între 4,4030 şi 4,4120 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4040 4,4070 lei.

    Creşterea plasamentelor în dolari, a aus o majorare a cursului monedei americane de la 4,0136 la 4,0149 lei, însă cotaţiile din piaţa valutară au urcat de la 4,01 la 4,034 lei. Media monedei elveţiene, care se deprecia pe pieţele internaţionale la 1,06 – 1,065 franci/euro, a scăzut de la 4,1532 la 4,1507 lei. Eoluţia leului nu a fost influenţată de decizia C.A. al BNR de a menţine rata dobânzii de politică monetară la 1,75%/an, precum şi a ratelor rezevelor minime obligatorii, atât în lei cât şi în valută. Această decizie era deja anticipată de piaţă, după ce guvernatorul Mugur Isărescu afirmase că BNR nu va mai reduce dobânda de politică monetară, în condiţiile unei rate negative a inflaţiei şi a creşterii PIB în acest an cu circa 4%. Pentru anul viitor analiştii au părerile împărţite, anticipându-se fie o scădere la 1,5%, fie o creştere la 2,5%. Monedele din regiune aveau o evoluţie faţă de euro asemănătoare cu a leului, cea poloneză coborând la 4,139 – 4,157 zloţi iar cea maghiară la 306,9 – 308,8 forinţi. Perechea euro/dolar continua să scadă, la 1,0933 – 1,0987 dolari, după ce vinerea trecută ea a crescut la 1,1113 dolari. Scăderea euro era pusă pe seama incertitudinilor legate de Grecia, acolo unde Bursa de la Atena a pierdut, în doar două zile de la redeschidere, 16,2% din valoarea totală a acţiunilor. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie între 1,0956 şi 1,0992 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: