spot_img
Altele
    AcasăEditorialDrumul ţepelor

    Drumul ţepelor

    Când Laszlo Borbely, era ministrul transporturilor, ne-a adus pe cap o firmă ungurească „specializată” în construcţia drumurilor. Firma respectivă, ce-i drept, nu avusese o carte de vizită proastă în această îndeletnicire, pentru simplul motiv, că nici nu mai construise nici măcar un drum până atunci. Găsind proştii bine dispuşi să încredinţeze o asemenea lucrare de anvergură, în speţă, sectorul de drum naţional şi european în acelaşi timp, Rovinari – Bumbeşti, s-au chitit imediat pe … dat la ţepe. Au avut şi cui. Sectorul de drum ce aparţine DN 66, şi totodată drumului european 79, dintre Filiaşi şi Bumbeşti Jiu, a fost licitat pentru a beneficia de lucrări majore de refacere, începând cu anul 2007. Cele două firme care au semnat pentru executarea lucrărilor, trebuiau să dea gata acest sector, cu lucrări de bună calitate, la sfârşitul anului 2009. Firma spaniolă care a avut sectorul Filiaşi – Rovinari, aşa a promis, aşa a făcut. Au trecut aproape doi ani de la finalizarea lucrărilor, iar drumul respectiv se prezintă în condiţii foarte bune de circulaţie, începând de la jumătatea câmpului Moilor, până la ieşirea din Ţânţăreni, către Filiaşi. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cealaltă firmă, cea ungurească, pentru că aşa cum argumenta şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, nici 5% din lucrările aferente acestui sector de drum, nu au fost efectuate. Aşa se întâmplă atunci când găseşti proşti care sunt în stare să creadă că o firmă care nu a asfaltat nici măcar o uliţă, vreodată, este capabilă să execute o lucrare de asemenea dimensiuni şi de o asemenea importanţă. Doar naivii sau complicii pot admite în licitaţie nişte palavragii care dau garanţii (cu gura), că vor face şi vor drege, dar în schimb sunt total paraleli cu executarea unor asemenea lucrări. Cel puţin pe sectorul de drum care leagă Rovinariul de Târgu Jiu, problema este cu mult mai gravă, deoarece fiind o zonă industrială, cu un trafic intens, se ajunge la întârzieri majore, la consum mare de combustibil, dar şi la defecţiuni tehnice frecvente în funcţionarea maşinilor, datorită gropilor de pe carosabil. Ce să mai vorbim despre siguranţa circulaţiei. Călinoiu, ce să mai facă acum? Nu are ce, decât demersuri. Din păcate nu au ecou. Deşi în câteva rânduri, lucrările păreau că în sfârşit, vor demara şi nu se vor mai opri până la finalizare, acest lucru nu s-a întâmplat, iar sectorul de drum, respectiv, a rămas ştiut de un drum al ţepelor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: