spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA căzut de pe munte şi s-a accidentat grav

    A căzut de pe munte şi s-a accidentat grav

    Salvamontiştii gorjeni au fost solicitaţi în acest weekend sa intervină pentru salvarea unei persoane. Cea care a solicitat ajutorul salvatorilor montani a sesizat faptul că a căzut de pe munte şi s-a accidentat grav. Imediat o echipă a ajuns la locul indicat şi a preluat victima care ulterior a fost transportată la spital pentru investigaţii.

    Evenimentul a avut loc în masivul Vâlcan. Persoana rănită a dorit să facă o plimbare pe munte, însă, din neatenţie, a căzut. Rănile suferite nu i-au mai permis să facă vreun pas, aşa că a cerut ajutorul salvamontiştilor. Aceştia au ajuns în timp util, au preluat victima şi au transportat-o la cea mai apropiată bază, respectiv Baza Salvamont Gorj, din comuna Runcu, acolo unde a fost predată unui echipaj SAJ.

    ,,Salvamontiştii din cadrul Salvamont Gorj au intervenit pentru salvarea unei persoane accidentate în masivul Vălcan, persoană cu plăgi şi hemoragie puternică în urma unei căzături. Acţiunea s-a încheiat cu bine, salvamontiştii gorjeni ajungând cu persoana accidentată la Baza Salvamont Gorj din comuna Runcu, de unde a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Gorj”, au specificat reprezentanţii Salvamont Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: