spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTânăr din Negomir cercetat de poliţişti pentru infracţiuni multiple

    Tânăr din Negomir cercetat de poliţişti pentru infracţiuni multiple

    Un tânăr de 21 de ani, din comuna Negomir, a sunat la 112 pentru a anunţa faptul că, din faţa unui magazin alimentar, i-a fost furat autoturismul, pe care l-a găsit ulterior avariat. La scurt timp de la apel oamenii legii şi-au făcut apariţia, constatând că cele semnalate se adeveresc. Mai mult decât atât, tânărul care a furat autoturismul nu avea permis de conducere şi se afla în stare avansată de ebrietate. Bineînteles că oamenii legii au reacţionat în consecinţă, iar tânărul acuzat de furt şi distrugere a fost condus la audieri.

    Cel care a comis fapta a fost imediat tras la răspundere. Acesta a recunoscut că a urcat la volanul maşinii fără să anunţe posesorul. Anchetatorii au stabilit ulterior că maşina a fost lovită tot din cauza tânărului de 23 de ani, care a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu aceasta într-o ţeavă.

    ,,Polițiști din cadrul Posturilor de Poliţie Negomir și Fărcășești au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 21 de ani, din comuna Negomir, cu privire la faptul că un vecin i-a sustras autoturismul și l-a avariat. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat că un tânăr de 23 de ani, din comuna Negomir, a sustras autoturismul apelantului, care se afla parcat în fața unui local de alimentație publică de pe raza localității de domiciliu. Ulterior, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe D.J. 674/B Negomir, a intrat în coliziune cu o ţeavă, provocând avarii la autoturism”, a spus Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Tanarul vinovat urcase la volan deşi nu avea permis de conducere. Mai mult decât atât, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul uimindu-i pe agenţii constatatori.

    ,,În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că tânărul de 23 de ani, nu posedă permis de conducere, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat o concentrație de 0,98 mg./litru alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere și aflată sub influența alcoolului, furt și distrugere din culpă”, a mai precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: