spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBilanţ la CS Pandurii: 88 de medalii în 2011

    Bilanţ la CS Pandurii: 88 de medalii în 2011

    Ieri, conducerea Clubului Sportiv Pandurii i-a desemnat pe cei mai buni sportivi ai anului. „A fost un schimb de generaţii, dar am reuşit să trecem cu bine şi să obţinem un număr record de medalii naţionale, dar mai ales internaţionale, 88 în total. Nu am putut să facem o diferenţiere clară între performanţele sportivilor noştri, aşa că nu există o ierarhie. Ar fi trebuit să acordăm 10 premii, dar am ales să premiem 17 sportivi. Din păcate au rămas şi pe dinafară, dar ne vom recompensa în timp”, a spus directoarea CS Pandurii, Viorica Dima.

    Din cele 88 de medalii câştigate în 2011, 10 sunt de la concursuri internaţionale.
    La premiere a fost prezent şi primarul Florin Cârciumaru. „Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi Consiliul Local s-au implicat în sprijinirea sportului gorjean, altul decât fotbalul, handbalul şi baschetul, sporturi la care s-a ajuns la un nivel de performanţă cu care ne mândrim. Acum trebuie să ne îndreptăm atenţia şi către atletism şi promitem că vom finaliza anul viitor pista de atletism de pe Stadionul Municipal. Suntem alături şi de boxeri cu o sală pentru ei. Am alocat o fostă centrală termică de cartier în Lotrului care în 2012 în mod sigur va fi transformată în sală de antrenament. Putem spune că aici sportul este la el acasă dacă este să ne raportăm la mărimea oraşului sau judeţului şi la rezultatele avute”, a spus Florin Cârciumaru. Şeful Direcţiei de Tineret şi Sport, Horaţiu Gorun se făleşte cu sportivii gorjeni pe care îi ridică în slăvi. „Sunt plin de bucurie atunci când vă văd pe podiumurile de premiere, iar atunci când ele sunt ale unor concursuri internaţionale, fără un fals patriotism, ne faceţi să ne simţim mândri că suntem români, mândri că suntem gorjeni”, a spus Gorun.

    Laureaţii CS Pandurii:
    Tinerele speranţe: Adina Amzucu şi Denisa Stroescu (ambele atletism)
    Juniori: Alexandru Dobriţescu şi Alexandra Creţan (atletism), Mircea Bobirsc şi Valentina Marcu (orientare) şi Alin Mucioiu (box)
    Seniori: Eugen Şorop, Georgiana Dragotoiu, Gheorghe Surlea, Gabriel Gorun (atletism), Ramona Manea (orientare), Elena Moagă, Claudiu Iordache (ambii atletism), Veronel Rărău (box).
    Cele mai bune rezultate: Laura Popescu şi Alexandru Staicu (ambii atletism)

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: