spot_img
Altele
    AcasăNews AlertIATĂ ce trebuie să știi despre programul Prima Casă 2017

    IATĂ ce trebuie să știi despre programul Prima Casă 2017

    Vrei să îţi cumperi sau să îţi construieşti o locuinţă prin programul Prima Casă? Cei interesați trebuie să știe că, în 2017, procentele de garantare s-au schimbat. Prin urmare, sunt mai avantajați cei care cumpără sau construiesc o locuință nouă, decât ceilalți, însă avansul cu care cumpărătorul trebuie să contribuie pentru a putea contracta un astfel de împrumut a rămas același și în 2017.

    „Prima casă” este un program guvernamental care facilitează accesul la cumpărarea/construirea unei locuințe pentru persoanele fizice, prin intermediul unor credite pe care acestea le contractează și pe care statul le garantează într-un anumit procent.

    • După cum spuneam, programul se adresează persoanelor fizice care vor să-și cumpere sau să-și construiască o locuință, iar pentru asta trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
    • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 m2;
    • achiziţionează sau construiesc o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului;
    • au calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

    În baza contractului de garantare, imobilul cumpărat prin „Prima Casă” va fi ipotecat în favoarea statului român, precum și în favoarea finanțatorilor – proporțional cu procentul de garantare. Astfel că, după cum prevede ordonanța, cumpărătorul nu are voie să-l înstrăineze pe o perioadă de cinci ani (aici ne referim la acte de vânzare, de donație, precum și orice alt act juridic care duce la schimbarea de proprietar) și nici să-l greveze cu alte sarcini pe perioada garanției (adică să-l pună ca garanție pentru îndeplinirea altor obligații, cum ar fi o nouă ipotecă). Aceste prevederi sunt aplicabile, în mod corespunzător, și situației în care se construiește un imobil, scrie avocatnet.ro.

    Doar locuințele noi se garantează în proporție de 50%

    În decembrie 2016 a apărut o modificare importantă la programul „Prima Casă” – procentele de garantare s-au schimbat, în funcție de vechimea locuinței, potrivit OUG nr. 97/2016:

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: