spot_img
6 C
Târgu Jiu
luni, decembrie 2, 2024
Altele
    AcasăNews AlertInstalaţia va fi inaugurată la un meci Pandurii - FC Drobeta în...

    Instalaţia va fi inaugurată la un meci Pandurii – FC Drobeta în luna februarie

    Echipa de fotbal Pandurii va juca tot în „deplasare” la Severin meciurile de pe teren propriu. Dacă primele două partide din exod au fost jucate la ora prânzului, din retur situaţia se va schimba. Trupa lui Petre Grigoraş va susţine majoritatea partidelor de acasă la lumina reflectoarelor, instalaţia de nocturnă de la Severin fiind deja montată.

    Stadion cochet

    Oficialii de la Pandurii susţin că se simt ca acasă la Severin. Deşi lumea nu s-a prea înghesuit la meciurile pandurilor, gorjenii spun că-s primiţi bine pe un teren care seamănă cu o masă de biliard. În acel stadion s-au băgat patru milioane de euro, iar investiţiile continuă. Totul a fost modernizat pe stadionul Drobeta, iar municipalitatea de acolo se laudă cu una din cele mai moderne stadioane din România. Pentru o perioadă de jumătate de an, acest stadion este casă pentru Pandurii, aşa că tot ce se face acolo îi interesează şi pe gorjeni.

    Ultima investiţie a fost făcută în instalaţia de nocturnă. Deja au fost „montaţi” cei patru stâlpi de nocturnă, iar în cel mai scurt timp vor începe probele de lumină. Cei de la Severin se laudă că nocturna lor este foarte puternică. „Are 1800 de lucşi, deci se pot organiza şi meciuri internaţionale”, spun cei care se ocupă de stadionul din Severin.

    Cu Oţelul în nocturnă

    Mai mult ca sigur primul meci al pandurilor din 2011 va avea loc la Severin, în nocturnă. Dacă acest joc s-ar fi disputat în această iarnă, atunci meciul ar fi trebuit să înceapă de la ora 13.00, însă în februarie situaţia va sta altfel. Meciul cu Oţelul va putea fi programat în nocturnă, la fel ca şi următoarele partide pe care oltenii le vor juca la Severin. La acest prim meci ar putea fi o asistenţă mai mare din două puncte de vedere, unul – se joacă în premieră în nocturnă iar în al doilea rând – liderul campionatului poate fi o atracţie. În toată această situaţie există şi un „totuşi” şi acela este legat de condiţiile meteo de la ora partidei.

    Drobeta – Pandurii, la inaugurare

    Instalaţia de nocturnă ar trebui dată în folosinţă la sfârşitul lunii ianuarie. Inevitabil vor fi făcute teste aşa că, la mijlocul lunii februarie se va putea juca în nocturnă. Iar primul meci programat la lumina reflectoarelor din Severin este un derby local, Pandurii – FC Drobeta. Mai mult ca sigur acest meci va fi programat cu o săptămână înainte de reluarea campionatului Ligii 1.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!