spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEdi Iordănescu spune: „Campionatul este echilibrat, nu există o favorită”

    Edi Iordănescu spune: „Campionatul este echilibrat, nu există o favorită”

    Ne apropiem de momentul culminant al sezonului în Liga 1, play-off-ul. Vor fi 10 etape extrem de tari, încinse, runde care vor da totul, campioana, dar şi echipele ce ne vor reprezenta în cupele europene. Fiecare echipă din cele şase care vor participa în acest mini campionat va avea şansa ei, târgujienii fiind şi ei părtaşi la această luptă la titlu. „Sper să se rezolve problemele și avem o șansă mare să ne batem la titlu. Toate cele șase echipe care vor fi în play-off vor fi egal pe egal. Noi vom da totul pe teren și dacă se rezolvă și problemele financiare va fi foarte bine. Când am vorbit la venirea mea la Pandurii am spus că, după părerea mea, Pandurii ar trebui să fie pe locul 4. Și suntem deja în play-off. Dacă o ținem tot așa vom avea o șansă foarte mare să jucăm în Europa League”, spune Carlos Wellington.

    sport-01-26

    Optimişti în vorbe

    Mergând mai departe, toată lumea la Pandurii vorbeşte de obiective măreţe. Antrenorul Edi Iordănescu este ceva mai rezervat, dar spune că strict fotbalistic pe bună dreptate echipa lui este printre favoritele la supremaţie. „Am obligaţia să fiu echilibrat, nu vând iluzii niciodată. Sunt etape de parcurs şi nu le putem sări. Entuziasmul a fost mare, mulţi au catalogat jocul pandurilor de un nivel ridicat, am fost enumeraţi de specialişti în lupta la titlu. Asta nu ne fac neapărat mai puternici, trebuie să fim echilibraţi, modeşti, să ne antrenăm bine şi să depăşim problemele care le avem. Nu vorbesc despre titlu, vorbesc despre ce urmează. Pot vorbi de play-off, acolo unde vor fi jocuri extrem de grele pe care trebuie să le tratăm cu maxim de seriozitate, concentrare, personalitatre şi să strângem puncte. Dacă în partea a doua vedem că suntem într-o poziţie în care putem spera şi visa, nu ne vom da la o parte. Până atunci este un drum lung”, spune Edi Iordănescu. Precaut, tehnicianul susţine că mai sunt şi alte echipe care se bat la primele locuri. „Campionatul este echilibrat. Dacă o echipă din subsol a bătut Steaua de maniera aceasta, campionatul este echilibrat. A fost o surpriză mare, nu ia nimeni meritele celor de la Voluntari. Steaua are potenţial, se poate regenera rapid, poate depăşi momentul, are jucători cu calitate, Steaua va fi o forţă. Nu este nicio echippă favorită. Şi Astra are jucători de valoare, antrenor bun, Dinamo a arătat o formă bună, mai este şi Viitorul. Va fi o luptă încinsă”, spune Edi Iordănescu.

    Banii îi trag în jos

    Situaţia pandurilor este grea, mai ales din punct de vedere financiar. Peste câteva zile fotbaliştii ar putea deveni liberi de contract, însă se pare că oficialii echipei i-au convins să continue la echipă. „Cu jucătorii am vorbit, ne e prima dată când au rămas la trei luni şi de fiecare dată n-am avut emoţii că se vor duce la ligă să-şi depună actele să devină liberi pentru că îşi doresc să facă performanţă şi ne respectă foarte mult, dar şi respectul are o limită şi se poate întâmpla oricând ceva. Banii de televizare sigur că ne ajută, se va debloca situaţia de moment, dar nu sunt de ajuns pentru a rula în condiţii normale până în vară. E vorba de un plan mediu şi lung, indiferent pe ce loc ne vom clasa, dacă nu luăm licenţierea noul stadion ne va găsi în Liga a II-a. În ceea ce priveşte licenţierea, nu există toleranţă din partea federaţiei şi acolo suntem exclusiv dependenţi de planul de finanţare”, spune Narcis Răducan. Şi Edi Iordănescu a vorbit despre atmosfera din vestiarul echipei. „Nu este cea mai bună stare în vestiar. Am stabilit că vom merge până la capăt. Se fac eforturi pentru a se rezolva problemele, prefer de acum să nu mai încarc atmosfera. Ne-am luat angajamentul că mergem până la final, eu voi fi ultimul care va pleca. Mizez pe un grup de mult caracter şi valoare, sper ca în formula aceasta să ducem campionatul până la final. Dacă cineva va clasa şi nu va mai putea, mergem înainte şi asta este. Rămâne speranţa că vom depăşi această perioadă”, a mai declarat şi Iordănescu.

    „Dreptul de-a visa nu ni-l poate lua nimeni. Este adevărat că trebuie să rămânem realişti, suntem o echipă nou formată, nu am cheltuit bani pe jucători pentru că au venit gratis. Acest vis nu ni-l poate lua nimeni, dar nu suntem 100% pregătiţi pentru asta, dar nu înseamnă că nu putem fi. Depinde de băieţi, de cum răspund, de cum asimilează, dar şi de şansă. E nevoie să ne ajute şi puţin Dumnezeu, în meciurile mai grele care sunt echilibrate şi dificile să avem şansă şi atunci orice este posibil. Noi nu ne vom da la o parte”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: