O nouă zi de proteste la Târgu Jiu. Minerii și energeticienii continuă acțiunile din Piața Prefecturii. Protestatarii susțin că iau în calcul să facă greva foamei după ce, discuțiile purtate cu o parte din parlamentarii gorjeni, nu le sunt pe plac. Nicu Bunoiaca critică atitudinea liderul PNL, Dan Vîlceanu. „Spune că nu se poate aplica acea lege, că e neconstituțională, nu mai vrea dânsul. Are o problemă cu noi, minerii, pentru că nu au fost susținuți atunci. Cred că este o răzbunare de natură politică. Proiectul trebuie să treacă, noi vom rămâne aici pentru că nu avem altă variantă”, a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea.