spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertUpdate: Incendiul de la Termo, stins după șase ore

    Update: Incendiul de la Termo, stins după șase ore

    Activitatea Blocului Energetic nr. 4 al Termocentralei Turceni a fost întreruptă în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu puternic, potrivit news.ro. Pompierii au intervenit mai bine de şase ore pentru a stinge flăcările. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au fost alertaţi de angajaţii termocentralei, care au observat flăcări la benzile transportoare aflate la o înălţime de 36 metri.  Pompierii au reuşit să stingă flăcările după mai bine de şase ore de intervenţie, fără a fi înregistrate victime. „La faţa locului au fost trimise două autospeciale de la Secţia Turceni, o scară de la Târgu Jiu, dar s-a intervenit şi cu două autospeciale ale complexului, aici existând un serviciu special. Intervenţia a fost una dificilă, având în vedere înălţimea la care s-a produs incendiul, dar şi locul îngust în care se acţiona. Nu au fost înregistrate victime”, spun cei de la ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: