spot_img
Altele
    AcasăPoliticSindicatele din CEO, întîlnire cu parlamentarii de Gorj

    Sindicatele din CEO, întîlnire cu parlamentarii de Gorj

    Parlamentarii PSD Gorj au participat ieri, 15 martie, la o întâlnire extrem de importantă alături de conducerea Complexului Energetic Oltenia, sindicatele din cadrul companiei, prefectul județului Gorj și președintele Consiliului Județean Gorj. În cadrul discuțiilor au  fost supuse dezbaterii trei probleme vitale pentru viitorul companiei producătoare de energie, dar și pentru soarta salariaților complexului și anume: aprobarea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia; proiectul de modificare a Legii pensiilor, cu încadrarea minerilor și energeticienilor la condiții speciale de muncă; Ordonanța de Guvern privind venitul de completare.

    ”Cea mai importantă problemă este aprobarea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Sperăm să fie aprobat cât mai curând de Comisia Europeană, pentru ca CEO să poată cumpăra certificatele de carbon, altfel va fi foarte greu pentru companie să facă rost de acești bani într-un timp așa scurt. Știm cu toții ce se întâmplă dacă nu respectăm termenul de achiziționare al certificatelor, adică sfârșitul lunii aprilie. În ceea ce privește amendamentul pentru modificarea Legii Pensiilor, astfel încât toți angajații Complexului Oltenia care îndeplinesc criteriile să fie încadrați în condiții grele de muncă, vă asigur că noi, cei de la PSD,  vom susține orice propunere care vine în sprijinul minerilor și energeticienilor. Noi am depus deja un amendament în acest sens, dar dacă ceilalți colegi parlamentari  vor să vină cu completări, susținem orice demers, astfel încât forma sa finală să fie benefică pentru toată lumea”, a declarat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: