spot_img
Altele
    AcasăSănătateSport cu misiune socială

    Sport cu misiune socială

    Practicarea unui sport înseamnă sănătate. Însă nu întotdeauna spațiile destinate practicării unui sport, de orice fel, sunt accesibile oricui. Pentru a veni în întâmpinarea unei astfel de situații firma târgujiană AB23 FIELDHOUSE S.R.L. a dezvoltat un proiect a cărui misiune socială constă în sprijinirea categoriilor sociale defavorizate și vulnerabile social: copii institutionalizați din Centrele de Plasament, persoane cu nevoi speciale sau cu dizabilități, copii din familii nevoiașe sau monoparentale, bătrâni și pensionarilor cu venituri modeste. Astfel, se oferă, cu titlu gratuit toate serviciile de care dispune baza sportivă pentru a derula atât activități de educație fizică și sport, cât și activități recreative și distractive, în vederea menținerii stării de sănătate fizică și psihică prin mișcare.

    Firma, reprezentată de tânărul Andrei Băluță, un pasionat al sportului cu balonul rotund, susține misiunea socială, prin modernizarea și dezvoltarea unei baze sportive moderne, destinate practicării sportului și compusă dintr-un teren de mini-fotbal, o zonă de joacă pentru copii, o zonă de divetisment mixtă de tip Fan-Zone, o zona de bar și terasă  precum și o zona specifică recuperării după efort fizic.

    Oferim clienților noștri condiții deosebite calitativ pentru a face mișcare și a interacționa social, într-un cadru deosebit și relaxant, care asigură: Practicarea sporturilor și organizarea de competiţii sportive; servicii de întreţinere și recuperare după efort; servicii și programe de relaxare si divertisment; găzduirea de întruniri business și evenimente de tip ”team building”.

    Compania respectă principiul egalității de sanse privind acceptarea pentru a închiria serviciile bazei sportivă sau pentru a participa la competiții sportive organizate de companie pentru orice tip de client, indiferent de etnie, sex, statut social, religie etc.

    Bazele acestui proiect au fost puse în cursul anului trecut prin înființarea celui mai modern teren de fotbal sintetic din Tg Jiu, în zona Drăgoieni-Teren Sintetic Byons. Aici funcționează cu succes o bază sportivă dotată cu teren în suprafață de 46×26 m, cel mai mare din Tg Jiu, vestiare, dușuri, parcare, terasă, bar. Terenul sintetic dispune de nocturnă, gazon Limonta 60 mm. Clienții primesc mingi și echipament gratuit pe durata desfășurării unei partide.

    ”Preocuparea continuă a noastră a fost să fidelizăm clienții și să le oferim cele mai bune condiții pentru practicarea unui sport de calitate. Anul acesta investițiile în dezvoltarea bazei sportive au continuat, a fost accesat un nou proiect pe fonduri europene și am reușit să asigurăm noi dotări unice în județul Gorj în domeniul sportiv, și mă refer la saună, ciubăr, masă TeQ-Ball, Biliard, masă Air Hockey, tenis de masă, Foosball Table, PlayStation 5, Darts Electronic, Board Games. Observați că multe din dotări sunt și pentru copii, astfel încât clienții terenului sintetic de fotbal să poată veni însoțiți de copii. Anul acesta am amenajat și tribune cu 50 de locuri, bănci de rezerve, grătar pe care îl punem gratut la dspoziția clienților. Planurile noastre de viitor includ amenajarea unui teren tenis de picior la cele mai înalte standarde, achiziționarea unui ecran gigant pentru proiecție filme/meciuri și a unor încălzitoare terasă cu infraroșu”, a declarat Andrei Băluță, administratorul bazei sportive BYONS.

    Minifotbalul devine prin practicarea sa, mai mult decât un sport care oferă valori educaţionale, beneficii de sănătate, oportunităţi de socializare şi valoare sportivă. Jocul de minifotbal devine treptat o stare de spirit, fiind un sport al tuturor, deschis oricui, indiferent de greutate, culoare, vârstă sau credință. Scopul minifotbalului este de a asigura inclusiv o integrare prin sport.

    ”La baza sportivă BYONS încurajăm sportul între prieteni. A face sport înseamnă a creea prietenii pe care nu ai fi avut cum să le dobândeşti altfel. Sportul aduce împreună oameni din medii diferite, cu o cultură diferită şi din comunităţi diferite. De cele mai multe ori, prieteniile create pe terenul de sport se păstrează şi în afara acestuia. Clientul va învăţa să aprecieze spiritul de echipă şi ce înseamnă să colaboreze cu ceilalţi pentru un beneficiu comun”, mai spune Andrei Băluță.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: