spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialAn greu în apicultură

    An greu în apicultură

    Seceta nu iartă nici apicultorii gorjeni, care s-au ales cu producţia înjumătăţită faţă de alţi ani. Pentru a-şi scoate din cheltuieli, cei mai mulţi producători iau în calcul să crească preţul.

    Într-un an cu temperaturi normale şi fără perturbări de climă, producătorii de miere de albine spun că afacerea le aduce profit şi au cu ce se lăuda pe piaţă. Nu este cazul lui 2012, spun apicultorii. Astfel, se gândesc serios ca de la finalul toamnei, pentru a amortiza din pierderi, preţurile la mierea de albine să crească în medie cu 5 lei pe kilogram. La mare căutare este mierea de salcâm, dar bine se dă pentru proprietăţile terapeutice şi cea polifloră, depinde de cerinţele fiecărui consumator. „Nu am mai văzut de mult un an atât de secetos, se resimte pentru că producţia s-a redus considerabil. De profit nu poate fi vorba, nu ca în alţi ani, deşi de cumpărători nu ducem lipsă. Mai mult, avem cheltuieli mari cu întreţinerea şi creşterea albinelor, iar taxele nu se spulberă peste noapte. Cel mai probabil, până în iarnă, vom fi nevoiţi să majorăm preţul, pentru a mai amortiza din pierderi”, a declarat apicultorul. Gorjenii caută mierea pe piaţă pentru că-i cunosc aportul la sănătate, dar de preţuri spun că ar putea chiar scădea ţinând cont de pensiile lor mici. Pe de altă parte, înţeleg şi pierderea apicultorilor într-un an extrem de secetos. „Mierea nu lipseşte de pe mese, este bună, terapeutică şi merită banii. Acum, dacă vremea nu a ţinut cu apicultorii, au şi ei dreptatea lor, când spun că sunt în pierdere cu producţia anul acesta”, a subliniat un cumpărător. Sunt consumatori care cunosc problema apicultorilor foarte bine şi toţi spun că de la profit aceştia deja şi-au luat gândul. Dacă vor reuşi să scoată ceva din vânzare, atunci e mare lucru, pentru că producţia este la jumătate faţă de 2011. „Eu am în familie pe cineva care face apicultură, aşa că sunt familiar cu problema din acest an a producătorilor de miere. Pentru fratele meu însă, anul a fost unul rodnic, dar tot se simte diferenţa faţă de alţi ani. Nu m-ar mira să crească preţul, asta e acum, tre să-i înţelegem. Se munceşte mult pentru un borcan de miere”, a conchis un alt cumpărător. În prezent, pentru un kilogram de miere de albine, gorjenii scot din buzunar între 20 şi 25 de lei, dar, cel mai sigur, din această toamnă, preţul va ajunge la 30 de lei kilogramul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: