spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialBalul Teatrului "Elvira Godeanu", la a treia ediţie

    Balul Teatrului „Elvira Godeanu”, la a treia ediţie

    Odată cu sărbătorile de iarnă vine şi evenimentul monden al municipiului Târgu-Jiu: Balul Teatrului Elvira Godeanu. Astfel, înainte de Crăciun gorjenii au ocazia să participe la un bal inedit, o petrecere extraordinară, la care vor lua parte şi invitaţi speciali de excepţie. Pentru a treia ora, Balul Teatrului Elvira Godeanu va încerca să aducă pe scenă nume mari din lumea artistică. Gorjenii vor lua parte la un spectacol de trei ore susţinut de artiştii teatrului, trupa de balet condusă de Valeriu Saraolu precum şi invitaţi speciali, care vor susţine recitaluri de excepţie, de operă, operetă, colinde, cover-uri internaţionale şi multe alte surprize. Vor urca pe scenă Trupa Distinto, Daniela Vlădescu, maestrul Vasile Martinoiu şi Maria Gugu. În pauza spectacolului, aşa cum dealtfel cere tradiţia, spectatorii vor putea închina alături de prieteni câte o cupă de şampanie. Nu va lipsi nici momentul mult aşteptat, acela în care gorjenii vor putea dansa valsuri pe scena teatrului. Preţul unui bilet este de 50 lei, după cum au precizat reprezentanţii Teatrului „Elvira Godeanu”. Balul va începe de la ora 19:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: