spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialBeneficiile "Şcolii altfel"

    Beneficiile „Şcolii altfel”

    Programul „Şcoala Altfel“, care tocmai s-a încheiat şi a precedat vacanţa de primăvară a adus numeroase beneficii în formarea elevilor, deşi a fost derulat pentru prima dată ca parte în cadrul structurii anului şcolar. Dedicat exclusiv activităţilor extraşcolare şi extracurriculare, „Şcoala Altfel” a determinat o schimbare majoră şi în programul şi atitudinea dascălilor care nu au mai fost determinaţi să se limiteze la transferul de informaţie, ci şi să formeze elevul pentru viaţă, prin conceperea şi desfăşurarea unor activităţi cu un preponderent caracter aplicativ. Tocmai de aceea, o asemenea initiaţivă a fost salutată de participanţi, elevi şi cadre didactice, instituţii partene, pentru că a oferit oportunitatea ca, timp de o săptamână, să li se dezvolte elevilor competenţe cheie, necesare în viaţă, prin participarea la activităţi în concordanţă cu nevoile şi interesele, aptitudinile şi capacităţile acestora. Elevii Şcolii Generale ,,Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu au fost implicaţi în multiple activităţi culturale, sportive, de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului, educaţie rutieră şi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare, aceştia participând cu entuziasm şi bună dispoziţie. Aceste activităţi au adus un plus valoare ideii de calitate în educaţie, organizându-se sub diverse forme, precum: acţiuni caritabile (,,E timpul să fii altfel!”, ,,Bucuria de a dărui”), ateliere de lucru (,,Micii artizani”, ,,Ouă încondeiate”, ,,Mâini îndemânatice”), acţiuni ecologice (,,Salvăm planeta, salvăm viaţa!”, ,,Pomişorul meu”), competiţii culturale şi sportive derulate la nivelul şcolii (,,Cel mai bun recitator”, ,,Recunoaşte personajul!”, ,, Cine a spus?”, ,,Ghici ghicitoarea mea!”, ,,Primăvara”, ,,Cel mai bun matematician”, ,,Calculează rapid!”, ,,Cel mai bun botanist”, Cel mai bun sportiv”), acţiuni în cadrul proiectelor educaţionale (,,Violenţa nu naşte violenţă!”, ,,Dreptul la familie”, ,,Lăsaţi copiii să vina la mine!”, ,,Iisus e printre noi”), vizite la cabinete medicale, expoziţii, muzee, seră, la tipografie. Toate aceste activităţi au condus cu succes la dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor de învăţare, a învăţa prin a face, dar şi civice, interpersonale, sociale şi de exprimare culturală. Cu siguranţă, şi elevii, şi cadrele didactice se vor gândi încă de pe acum ce activităţi vor face anul viitor în cadrul programului de o săptămână „Şcoala Altfel”, cu ce noutăţi vor veni, care să le aducă şi mai multă bucurie şi, indubitabil, satisfacţia că se poate „învăţa” îmbinând utilul cu plăcutul.

    Simona Ileana POPESCU
    Profesor Învăţământ Primar
    Şcoala Generală Constantin Săvoiu

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: