spot_img
Altele
    AcasăSocialCasa memorială „Ion Popescu Voitești“ va fi restaurată

    Casa memorială „Ion Popescu Voitești“ va fi restaurată

    Casa memorială „Ion Popescu Voitești“, monument istoric aflat în comuna Bălănești, va fi restaurată. Consiliul Județean Gorj a aprobat, marți, 3 noiembrie, indicatorii tehnico-economici. Valoarea proiectului se ridică la suma de  3,7 milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor va fi de 24 de luni. Casa memorială „Ion Popescu Voitești“ se află în administrarea Muzeului Județean de Istorie Gorj.

    În acest an au fost alocate fondurile necesare pentru întocmirea documentației. „Prin bugetul propriu al Judeţului Gorj pentru anul 2020, au fost alocate fondurile necesare pentru achiziționarea serviciilor de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului, asistență tehnică prin diriginte de șantier, execuție parțială lucrări, achitarea taxelor, avizelor și a cotelor legale în vederea realizării obiectivului de investiţie Consolidare-restaurare  Casa memorială „Ion Popescu Voitești”. În cursul acestui an, au fost contractate serviciile de elaborare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.), prin care se propune consolidarea și restaurarea Casei

    memoriale ”Ion Popescu Voitești”, a anexei acesteia, refacerea împrejmuirii și amenajarea curții interioare.

    Lucrările sunt necesare în vederea menținerii imobilului într-o stare tehnică bună, care să asigure condiții normale de funcționare a Secției de Științele naturii a Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, respectiv impulsionarea dezvoltării locale prin consolidarea și restaurarea patrimoniului cultural local – Casa memorială „Ion Popescu Voitești”. Pe lângă lucrările de consolidare-restaurare, se va înlocui instalația electrică, se va realiza

    instalația sanitară, instalația de paratrăsnet și de împământare, instalația de încălzire (cu pompe de căldură), aer condiționat și de ventilare“.

    Casa memorială adăpostește o colecţie de malacologie şi paleontologie

    Casa savantului Ion Popescu Voitești (1876 – 1944) adăposteşte exponate (cărţi, manuscrise) evocând activitatea geologului și profesorului universitar, precum şi o colecţie de malacologie şi paleontologie.

    Ion Popescu Voitești a descoperit zăcăminte de sare şi petrol, a condus Institutul Geologic al României. Acesta a pus bazele Academiei de Ştiinţe şi a susţinut peste 140 de comunicări la congrese de geologie în ţară şi în străinătate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: