spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialDublă sărbătoare la Rânca şi Novaci

    Dublă sărbătoare la Rânca şi Novaci

    Muzeul Civilizaţiei Montane a devenit realitate, pentru că şi-a deschis în final porţile după un două decenii de încercări şi muncă asiduă. Inaugurarea a avut loc în weekend-ul trecut, când zona Rânca şi oraşul Novaci au îmbrăcat straie de sărbătoare. Cel mai important rămâne faptul că turiştii se vor îmbogăţi în acest colț de lume, spiritual, iar autorităţile locale şi judeţene, oamenii de cultură vor avea permanent grijă ca muzeul inedit să îşi atingă menirea.

    Două zile de sărbătoare în oraşul Novaci, care au marcat Zilele Oraşului au culminat sâmbătă cu deschiderea oficială a Muzeului Civilizaţiei Montane de la Rânca. Astfel că, primăria din Novaci, dar şi oficialităţi ale judeţului şi oameni de cultură au adresat cuvinte emoţionante. Nu puteau lipsi de la o manifestare pentru care se munceşte de două decenii, primarul Dumitru Leuştean, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu şi reprezentanţi ai Obştii din Novaci. Practic, turiştii, iubitori de valori autohtone vor descoperi în Muzeul de la Rânca, o lume a tradiţiilor montane, cu multe din cutumele care nu au voie să se piardă. Şi cum cuvântul cheie a fost şi la Novaci, dar şi Rânca celebrarea tradiţiilor, manifestările au fost destinate unei atmosfere specifice zonei de sub munte. Gheaţa a fost spartă de întâlnirea cu Fiii Novaciului, moment care s-a dovedit memorabil. „Ne-am bucurat de întâlnirea cu Fiii Novaciului, oameni ai locului plecaţi peste hotare, dar care au făcut câte ceva pentru zonă. Pe şase dintre aceştia i-am făcut cetăţeni de onoare”, a declarat primarul Dumitru Leuştean. La fel de important s-a dovedit în cadrul manifestării Zilele Oraşului, ceea ce a urmat la Rânca, inaugurarea Muzeului Civilizaţiei Montane. „Au apărut primele obiecte care vorbesc despre obiceiurile din zonă, de la port popular sau obiecte care se foloseau la prelucrarea laptelui, până la documentele care atestă existenţa oraşului”, a precizat edilul din Novaci.

    Nu mai puţin încântaţi de realizarea unui proiect ambiţios au fost Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii tradiţionale, dar şi fostul director al Casei de Cultură Novaci, Constantin Dărvăreanu, care au subliniat că prilejul a servit şi la inaugurarea Casei Obştii Cerbul din Novaci, care a susţinut aproape în totalitate finanţarea pentru acest proiect. Preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu, prezent la manifestarea de la Rânca, dar şi la sărbătoarea din Novaci a punctat că „inaugurarea Muzeului s-au ridicat la înălţime şi se dovedeşte un lucru plăcut şi util în zonă, în Rânca unde este nevoie de infrastructură dar şi de o prezentare a obiceiurilor din trecut, transpuse în prezent şi orientate spre viitor”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliul Judeţean Gorj. Organizarea Târgului de animale de duminică a venit în completarea manifestării de sărbătoare din Novaci, vorbind de preocuparea principală a oamenilor de la munte, creşterea animalelor. Autorităţile locale şi judeţene asigură că Zilele Oraşului Novaci vor continua cu ediţii cel puţin la fel de antrenante şi valoroase pentru zonă. Dubla premiere a manifestărilor de la Râca şi din Novaci se va perpetua în acţiuni ce vor fi adoptate de localnici, turişti şi iubitori de cultură.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: