spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialEnergie verde pentru Şcoala Gimnazială din Rovinari

    Energie verde pentru Şcoala Gimnazială din Rovinari

    Ieri, au fost inaugurate cele 40 de panouri fotovoltaice montate pe acoperişul Şcolii Gimnaziale nr.1 din Rovinari. Acest lucru a fost posibil datorită Organizaţiei Greenpeace România, dar şi cu sprijinul autorităţilor locale din Rovinari.

    greenpeace-rovinari

    Greenpeace România a inaugurat ieri panourile solare oferite Şcolii gimnaziale nr.1 din Rovinari, evenimentul fiind dedicat elevilor școlii și comunității locale. Proiectul solar face parte din campania Greenpeace de a susține tranziția către un viitor energetic bazat pe resurse regenerabile, cu impact negativ redus asupra mediului, sănătății şi economiei, care în același timp să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice, după cum susţin reprezentanţii Greenpeace. Cele 40 de panouri solare instalate pe acoperişul Școlii Generale din Rovinari, a câte 250 W fiecare, vor asigura circa 25% din necesarul de consum al școlii. Instalația fotovoltaică de pe școală va putea furniza energie electrică și în sistemul național, după finalizarea procedurii de racordare la rețeaua de distribuție electrică, procedură care este în derulare. Ulterior, școala va avea un contor bidirecțional care va permite conectarea la rețea.

    Banii economisiţi vor fi reinvestiţi

    Investiţia a fost realizată în mare parte prin fonduri europene, dar primăria Rovinari a avut şi ea o contribuţie de 10%. Autorităţile locale spun că acest proiect este benefic şcolii deoarece în acest mod se va reduce factura de curent, iar banii economisiţi vor putea fi reinvestiţi în alte programe pentru unitatea de învăţământ. „Astăzi, (n.r. miercuri) am inaugurat la Şcoala Generală nr. 1 din Rovinari 40 de panouri fotovoltaice care produc o energie de 10 KW. Asta înseamnă că 20% din costul facturii de energie s-a redus pe fiecare lună. În perioada de vară când copiii sunt în vacanţă, din iulie, august şi până pe 15 septembrie, acest curent se va da în sistem, după care în lunile de vârf, octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie să poate să se facă acea compensare. Sunt 40 de panouri, este primul proiect implementat, sunt bani de la Uniunea Europeană, iar contribuţia primăriei este de 10%. Fiind montate cele 40 de panouri pe acoperişul şcolii, toată energia acumulată de la soare se dă în sistem şi automat scade factura la energie. Asta înseamnă că, acei bani economisiţi se pot reinvesti în şcoală în alte lucruri. Noi le-am mulţumit celor de la Greenpeace pentru că au ales oraşul Rovinari, le-am mulţumit pentru tot efortul depus”, a declarat viceprimarul oraşului Rovinari, Laurenţiu Chivu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: