spot_img
Altele
    AcasăSocialMatematica, făcută K.O. de elevii gorjeni

    Matematica, făcută K.O. de elevii gorjeni

    Un câte una, probele de foc ale bacalaureatului trec şi duc cu ele şi emoţiile. Asta au spus candidaţii care ieri, după trei ore de concentrare, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” s-au arătat mai bucuroşi ca oricând. Doar au mai trecut de un hop, matematica.

    Majoritatea candidaţilor au optat pentru matematică, unde elevii de clasa a XII-a şi-au bătut capul cu ecuaţii şi probleme. Nu s-au străduit degeaba, au spus clar unii dintre elevi, în timp ce alţii au precizat că speră ca toate probele să le aducă în final motive de bucurie. Alţii îndrăznesc să se gândească deja la facultate, dat fiind că se apropie şi ultimul test scris, peste două zile şi nu li se mai pare atât de greu. Proba scrisă obligatorie a profilului a purtat însemnul 5, pentru cei care au dat examen la matematică. Cum aici au fost mai mulţi înscrişi, şi impresiile au răsărit mai repede şi mai în vervă. La prima privire aruncată pe subiecte, oricui din afară i s-ar fi părut un labirint, un scenariu al imposibilului în matematică. Ei bine, nu şi lor. „Cel mai mult mă bucură că am mai scăpat de o probă, încet-încet dau tot bacul. Nu a fost extraordinar de greu, mie mi-au plăcut subiectele, au fost şi mai complexe şi mai uşoare. Ideea este că am scăpat şi nu oricum. Eu mă aştept la o notă bună la mate!”, a spus un elev vesel. Mai rar să vezi veselia pe chipul candidaţilor după ce ies de la examen. Se pare, însă, că euforia a făcut ieri casă bună cu încrederea şi cu pregătirea asiduă pentru o probă de care sunt destui liceeni care se tem. Surprinzător sau nu, la Tudor, ieri curtea a lăsat loc şi îmbrăţişărilor şi suspinelor, dar şi lacrimilor de fericire.

    Subiectele, „floare la ureche” pentru candidaţi

    Nici de subiecte nu se mai plâng acum elevii, dornici să treacă şi de ultima probă. Despre dificultatea lor spun că a fost medie. „Cerinţele nu le găsesc dificile, mai de grabă medii. Au fost şi subiecte care solicitau multă atenţie, dar m-am descurcat. Nu mă gândesc încă la facultate, să văd bacul luat şi cu notă mare!”, a spus cu amestec de emoţie şi încredere în glas, o altă candidată. Cât despre camerele de supraveghere, mulţi nu auziseră de pana de curent de la colegii lor, dar unul dintre liceenii de la Colegiul Naţional „Tudor Vlasdimirescu” a pus punctul pe i. „Nici nu mai contează aspectul, în sensul că, deja după atâtea probe, nu mai sunt o sursă de stres. Sunt acolo şi gata. Rezolvăm noi cum putem, după cum a învăţat fiecare. Nu merită stresul copiatului câtuşi de puţin”, a declarat elevul. Pentru proba obligatorie a profilului s-au înscris în Gorj, peste 5.000 de elevi de clasa a XII-a. După profil sau specializare, examenul s-a dat la matematică sau istorie. Pe 6 iulie, urmează punctul final al bacalaureatului, cu ultima probă scrisă la cea la alegere. În funcţie de opţiunile exprimate, la fizică, chimie, economie, anatomie sau geografie, s-au înscris în total 4.900 de candidaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: