spot_img
Altele
    AcasăSocialPoliţiştii gorjeni au împânzit zona de la Mănăstirea Lainici

    Poliţiştii gorjeni au împânzit zona de la Mănăstirea Lainici

    Aproximativ o sută de poliţişti din toate structurile vor fi prezenţi în aceste zile în zona Mănăstirii Lainici unde are loc o mare sărbătoare. Cum în fiecare an mii de credincioşi au venit la hramul ocazionat de sărbătoarea creştină de Schimbare la Faţă a Mântuitorului, oamenii legii în colaborare cu jandarmii vor veghea la păstrarea unui climat de siguranţă.

    Poliţiştii de la Rutieră, echipaje de la investigaţii criminale, dar şi oameni ai legii din alte structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj vor fi prezenţi în zona Mănăstirii Lainici astăzi, unde mii de creştini din toate colţurile ţării vin în pelerinaj la mănăstirea care în fiecare an sărbătoreşte Schimbarea la faţă a Mântuitorului, ocazie cu care are loc în zonă şi un târg la care sunt aşteptaţi să participe zeci de comercianţi. ,,Poliţişti din toate structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj vor asigura în aceste zile ordinea şi liniştea în zona Mănăstirii Lainici. Ştim că în fiecare an vin aici mii de pelerini, motiv pentru care poliţiştii în colaborare cu jandarmii vor veghea la păstrarea unui climat de siguranţă”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Poliţiştii vor suplimenta numărul forţelor de ordine dacă se va impune.

    Mitropolitul Olteniei la Lainici

    Numeroşi credincioşi sunt aşteptaţi la Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj pe 6 august, de praznicul „Schimbarea la Faţă a Domnului”. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înalt Preafinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Tot în această zi este sărbătorit şi hramul Schitului Locurele, situat în apropierea mănăstirii. În zi de hram, slujba religioasă va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

    Mănăstirea Lainici este aşezată în Defileul Jiului şi este considerată de sute de ani liantul credincioşilor din Oltenia cu cei din Ardeal, datorită aşezării ei geografice. Aflat într-o poiană, la o altitudine de aproape 800 de metri, aşezământul monahal a luat fiinţă între anii 1850 – 1852. În biserica nou-construită în curtea Mănăstirii Lainici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, unicat în ţara noastră, adusă de la Muntele Athos. Este pictată pe lemn de santal şi acoperită cu o mantie grea de argint aurit.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: