spot_img
Altele
    AcasăSocialPrimăria Turceni reabilitează subsolurile blocurilor din localitate

    Primăria Turceni reabilitează subsolurile blocurilor din localitate

    Reprezentanţii Primăriei Turceni vor demara o acţiune de reabilitare a subsolurilor blocurilor din localitate. Asta după ce în prealabil au avut loc discuţii şi constatări în teren. „Chiar dacă această sarcină ar reveni de drept asociaţiei de proprietari, pentru că aceasta nu reuşeşte să cumuleze un consens din partea tuturor locatarilor, mai ales din punct de vedere financiar, la nivelul Primăriei Turceni s-a luat decizia că rezolvarea acestei probleme este o prioritate, în consecinţă urmând să se treacă la soluţionarea imediată a ei”, a declarat actualul primar al oraşului Turceni, Dumitru Gâlceavă. În subsolurile celorlalte blocuri, reţelele de canalizare sunt sparte sau lipsesc în totalitate, apa uzată menajeră deversându-se direct în ele, acestea devenind haznale deschise şi focare de infecţie, boli, ţânţari, etc. Mai mult decât atât, unii locatari deversează gunoiul menajer în subsoluri. Mirosurile caracteristice lor domină atmosfera de altfel plăcută a oraşului Turceni, un oraş european cu parcuri şi spaţii verzi, de recreere, agrement şi joacă pentru copii. Astfel că, în luna mai a început un proces îndelung aşteptat de către locuitorii Oraşului Turceni ce constă în normalizarea condiţiilor de locuit pentru cetăţenii de la blocuri. Curăţarea subsolurilor a constituit vreme de aproximativ 20 de ani una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă locatarii. „Procedura de lucru a constat în curăţarea subsolurilor, înlocuirea tuturor ţevilor de la instalaţiile de scurgere care fac accesul la canalizare, urmând ca mai apoi pereţii să fie supuşi unei spălării cu apă sub presiune. Astfel au fost finalizate blocurile 41, 45, P7şi P9. În prezent se lucrează la blocul P7 lucrările având o durată mai mare dat fiind faptul că imobilul are patru scări de bloc”, a mai explicat primarul Gâlceavă. Primăria Oraşului Turceni s-a implicat şi la punerea în folosinţă a sistemului de canalizare. Aceasta este doar una din multiplele lucrări ce se vor face în zona blocurilor. Lucrările de hidroizolaţie, izolare termică sunt în atenţia primăriei. De asemenea, asfaltarea străzilor este necesară în întreaga localitate şi va cuprinde şi străzile dintre blocuri.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: