Analizată cu atenţie şi cu maxim profesionalism, şcoala ne apare ca o instituţie privită diferit, în funcţie de aşteptările şi interesele celor care au tangenţă cu ea. Slujitorii ei, ca şi structurile sale organizaţionale demonstrează că întotdeauna Educaţia a surprins prima provocările lumii acesteia şi a trebuit să suporte cea dintâi consecinţele schimbărilor majore de la nivelul societăţii! De pildă, dacă întrebaţi astăzi orice profesor, ce anume declară că îşi doresc cei mai mulţi elevi de la şcoală, vă vor răspunde că visează la o pregătire care să le faciliteze rapid accesul la o carieră bănoasă, de succes, cu un efort intelectual modest şi cu paşi cât mai repezi, ca să nu spunem…repeziţi, pentru că în contextul social, economic şi valoric actual, şcoala pare să fie constrânsă a se supune unui proces de instrumentalizare a managementului politizat. În acest fel, ea trebuie să se concentreze mai ales asupra formării unei forţe de muncă pseudo-calificate, decât asupra modelării personalităţii umane, un proces tot mai greu de realizat în condiţiile actuale.
Şcoala nu trebuie să ajungă să fie un „teatru” politic!
Îndrăznim să credem că profesionalizarea şi depolitizarea managementului în educaţie trebuie stabilite clar prin pachete legislative cuprinse în documentele oficiale, de multe ori politizate excesiv şi pline de ambiguităţi. Nu încape îndoială că profesionalizarea este un obiectiv urmărit şi prin formarea iniţială, dar şi prin cea continuă. Şcoala nu trebuie să ajungă să fie un „teatru” politic sau o tribună a spectacolului politic de operetă. Din fericire, în domeniul academic situaţia s-a rezolvat, senatele universitare aleg în mod democratic conducerile universităţilor, dar mai trebuie făcute demersuri în domeniul învăţământului preuniversitar, unde se impune o atenţie sporită pentru modernizarea mijloacelor şi chiar a stilului evaluării elevilor, pentru că apar o serie de aspecte importante prin care trebuie să ne construim competenţele de evaluare, mai ales că evaluarea la sfârşit de ciclu de învăţământ, cred că trebuie regândită fundamental. Tezele cu subiect unic sunt caduce şi trebuie înlocuite cu altceva, iar bacalaureatul a devenit nerelevant, motiv pentru care trebuie să-l regândim şi să îi creştem relevanţa în conţinut. De multe ori, evaluările la mijloc de ciclu nu prea se justifică, iar în mare măsură, considerăm că trebuie regândită structura liceului, pentru a o adapta la formarea unor oameni care să răspundă nevoilor economiei de piaţă. Aici, poate şi autorităţile locale ar trebui să îşi asume rolul important pe care îl deţin în acest proces. Cei care lucrăm în sistem, constatăm că nu avem o instituţie de adaptare a învăţământului la nevoia pieţei muncii, chiar dacă s-a încercat şi se pare că se mai încearcă prin şcolilele de arte şi meserii, care ar trebui să funcţioneze doar pe bază de contract cu agenţii economici. Nu este un secret că există o campanie în curs pentru a distruge esenţial sistemul învăţământului de stat, împreună cu fiecare aspect al vieţii umane, al atitudinilor şi al gândirii care implică solidaritate socială, iar acest lucru se „produce” prin diferite căi, mai ales prin subfinanţare. În acest fel, dacă şcolile publice pot fi făcute cu adevărat neperformante şi neatractive, oamenii vor căuta o alternativă a opţiunilor lor.
Sistemul de educaţie este „o fabrică” în care se produce forţă de muncă?
Constatăm cu surprindere că pentru orice serviciu care urmează a fi privatizat, primul lucru care trebuie făcut este să funcţioneze defectuos, astfel ca oamenii să spună: „Vrem să scăpăm de el. Nu funcţionează. Să-l oferim…privatizaţilor”! Dar, oameni buni, să nu ne mirăm prea mult de faptul că unii reprezentanţi ai politicului, mână în mână cu finanţiştii, apreciază că în anumite privinţe, Educaţia a depăşit capacitatea economiei în materie de angajare a forţei de muncă, iar sensul unei astfel de afirmaţii este cât se poate de clar: aveam prea mulţi oameni „cu diplome”, în timp ce economia noastră n-ar avea nevoie de ei, deci, nu trebuie să suprainvestim în educaţie, fără să se ştie cât este de bună educaţia care se face. Vedem că unii politicieni de tarabă au întreprins şi încă mai proiectează demersuri pentru a „repara” sistemul şcolar prin tăierea fondurilor şi prin implementarea unor schimbări care i-au micşorat permanent eficienţa reală. Pentru „paiaţele” politice, sistemul de educaţie nu este cu nimic mai mult decât o fabrică în care se produce forţă de muncă. În epoca informatizării, a computerizării şi externalizării, o forţă de muncă bine educată nu mai este necesară! Educaţia pentru o mai bună calitate a vieţii nu este susţinută. Oamenii care ştiu mai multe şi înţeleg mai bine sunt mai greu de manipulat şi mult mai greu de satisfăcut. Ei ar putea şti cum să se împotrivească sistemului corupt şi incompetent. Am constatat că se întâmplă ca de multe ori intenţia oficială de a oferi părinţilor mai multă putere de decizie, de a creşte rolul părinţilor în consiliile şcolare a fost rapid deturnat şi limitat la variate iniţiative de colectare a fondurilor. Aceste “taxe de utilizare” ascunse au permis ministerului să taie fondurile şcolilor sub umbrela “contractului social” şi politicilor consecvente! Am avut şi încă mai avem unii demnitari care încearcă să creeze o stare conflictuală în educaţie. Acest conflict este uneori utilizat pentru justificarea schimbărilor, cărora oamenii li s-ar fi opus. Pentru a “repara” problemele închipuite din educaţie, uneori guvenul a tăiat mai multe fonduri şi a implementat un număr de schimbări care au avut un impact negativ asupra eficienţei procesului de predare-învăţare din sala de clasă. Noua programă, noua evaluare şi raportare, administrare şi organizare în stil afacerist, comercializarea şi birocratizarea, tăierea cursurilor şi serviciilor de educaţie, responsabilităţi şi cerinţe suplimentar încărcate profesorilor, cât şi o serie de alte „inovaţii” au dezumanizat şi pauperizat întregul sistem. Aceste schimbări continuă să fie susţinute prin schimbări implementate sub control politicianist, în pofida faptului că politicile educaţionale nu depind chiar de culoarea partidului politic aflat la putere. Am observant că anumite decizii abracadabrante micşorează aptitudinile independente de viaţă ale elevilor şi măresc viitoarea dependenţă a societăţii de serviciile corporatiste şi de stat, fiindcă elevii nu mai învaţă profesii tradiţionale şi nu mai pun în valoare aptitudini de bază, ca la generaţiile anterioare! Se constată că în multe cazuri, profesorii primesc indicaţii de la „centru”, cum să modifice cursul, strategiile de învăţare şi tehnicile de evaluare, dar cursurile de înlocuire regulată şi sprijinul oferit de personalul de educaţie nu mai sunt disponibile.
Ce mai înseamnă modelul de educaţie diferenţiată?
La orele de clasă, de multe ori, profesorii trebuie să-şi împartă timpul de lucru între elevii normali şi cei cu nevoi speciale, deoarece aceasta înseamnă două sau mai multe proceduri de evaluare diferite, astfel încât majoritatea elevilor primesc doar jumătate sau mai puţin din timpul consacrat actului educaţional. Capacitatea profesorilor de pregătire a materialelor educaţionale de calitate pentru elevi este de asemenea micşorată, datorită încărcării ridicate cu sarcini extraşcolare şi datorită timpului de pregătire redus. Se ştie că în majoritatea ţărilor europene, predarea după materii începe în clasa a IV-a. Aceeaşi explicaţie aplicată ciclului gimnazial este absurdă şi dovedeşte incompetenţa sau claustrarea în formule ineficiente a sistemului. Până acum, cred că nu am auzit vreun motiv convingător pentru care elevii claselor a VII-a sau a VIII-a să nu beneficieze de cursurile oferite de profesori specializaţi în materia lor, de profesori care înţeleg mai bine subiectele pe care le predau şi cărora să le acorde un interes special. Accentuarea punctelor forte ale profesorilor ar putea reprezenta o bună pregătire a tranziţiei la mediul din ciclul superior, în care predarea după materie şi lucrul cu diverşi profesori reprezintă norma didactică. Este tot mai clar că, dincolo de orice dubiu, profesorii specializaţi într-una sau mai multe materii au mai mult timp să pregătească materiale mai bune pentru elevi şi mijloace de evaluare mai bune, în special dacă predau aceeaşi materie câţiva ani consecutiv. Desigur, un asemenea stil este mult mai eficient, decât să trebuiască să pregătească zilnic şase lecţii diferite la multiple materii Predarea după materie permite profesorilor să-şi îmbunătăţească simţitor cunoştinţele şi aptitudinile prin participarea la cursuri de pregătire şi specializare, în acest fel, dezvoltând o mai bună înţelegere a materiei predate. Datorită timpului insuficient, o astfel de dezvoltare profesională eficientă nu este posibilă simultan la toate materiile. Încărcarea crescută şi responsabilităţile atribuite fiecărui profesor sub noul model diferenţiat de instruire, generează o criză de sistem, imposibil de depăşit. Ca rezultat al modelului orientat pe nucleu şi eliminarea programelor normale de educaţie structurată pe itemi de performanţă, profesorii trebuie să pregătească lecţii diferite pe fiecare zi, lecţia fiind multiplicată în continuare de numărul de modificări necesare pentru satisfacerea nevoilor de educaţie ale elevilor, iar aceasta înseamnă şi multiple proceduri de evaluare. Am observat preocuparea ca în fiecare clasă elevii să lucreze în grupuri care reflectă nivelele lor de pregătire, iar cursurile trebuie ajustate la aceste nivele. Fragilitatea şi ineficienţa unui astfel de model, de altfel atractiv, îşi are originile în faptul că profesorilor nu li se acordă timp pentru pregătirea zilnică a tuturor acestor programe educaţionale, ceea ce conduce la inutilitatea modelului. Deoarece aşteptările sunt nerealiste, întregul model nu va funcţiona, furnizând argumente suplimentare celor care vor să politizeze sistemul. În concluzie, modelul de educaţie diferenţiată reduce, de multe ori, timpul de instruire per elev. Timpul de predare al profesorului pentru o lecţie, explicarea temelor şi ajutorarea elevilor în muncă este împărţit între două şi deseori trei grupe de elevi diferite. Modelul diferenţiat de educaţie este uneori folosit pentru justificarea refuzului de achiziţionare a unui set de mijloace şi metode moderne de educaţie!
