spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSpecialUn primar al faptelor la Câlnic

    Un primar al faptelor la Câlnic

    Pentru edilul unei comune, agenda activităţilor administrative este mereu încărcată. Incontestabil, este de bun augur ca preocupările autorităţilor locale să sporească odată cu grija manifestată faţă de localnici, faţă de cei care până la urmă îşi dau girul şi susţinerea celui care ştie să le reprezinte interesele. Pe o listă a exemplelor constructive, în acest sens sunt destui primari, care nu se dezic de la angajamentul luat pentru beneficiul comunităţii. Primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe se consideră în primul rând un fiu al Gojului, care vrea ca bunăstarea şi evoluţia comunităţii pe care o cârmuieşte să se menţină în ciuda vremurilor tulburi, traversate de toţi românii. Asfaltarea drumurilor, îmbunătăţirea sistemului de apă şi canalizare, pregătirea şcolilor pentru un nou an, amenjarea centrului comunei sau finalizarea lucrărilor la baza sportivă sunt doar câteva din proiectele ambiţioase, derulate în sânul celor peste 2000 de localnici.

    Cum prosperitatea unei comune începe cu starea drumurilor, primarul, Dumitru Vulpe, se poate lăuda cu paşi siguri la acest capitol. Astfel, comuna va capăta altă înfăţişare. Lucrări de asfaltare urmează pentru drumul ce duce la Câlnic Sat nou, nu vor ocoli nici uliţa din râpă (sat Didileşti) sau drumul de acces la şcoala din Hodoreasca, iar uliţa lui Păunescu şi uliţa cimitirului din satul Hodoreasca îşi aşteaptă reabilitarea. Pentru cei trei kilometri există finanţare, iar vestea bună este că licitaţia s-a aprobat. Nici în privinţa fondurilor alocate prin programele ministeriale, noutăţile nu se lasă aşteptate. Urmând exemplul altor autorităţi publice locale din ţară, Primăria Câlnic a depus un proiect pe apă şi canalizare, pentru finanţarea pe OG nr 7, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). Proiectul a primit aviz favorabil, în comisia de avizare tehnică, iar perspectivele sunt de bun augur şi la acest capitol. Mai mult, pentru tinerii din Câlnic, grija edilului nu se lasă mai prejos, dat fiind că lucrările la baza sportivă multifuncţională sunt în toi, iar inaugurarea se apropie cu paşi repezi spre toamna acestui an.

    Contur prind şi proiecte legate de o bună gestionare a bugetului local. Pe lista de priorităţi se află centrul local, amenajarea peisagistică a centrului comunei, amenajarea ternului de sport al Şcolii Generale Câlnic. De asemenea, din fonduri proprii, primăria are în vedere începerea lucrărilor de alimentare cu apă în satul Vâlceaua, dar şi Câlnic Sat Nou. Proiectul este cu atât mai valoros cu cât lucrările duse la bun final în cele două sate vor consfinţi faptul că cei 2400 de localnici sunt beneficiarii sistemului de apă în regim centralizat, excepţie făcând satul Pinoasa, unde comunitatea este în prag de strămutare din cauza lucrărilor miniere. Finalul de an va aduce schimbări radicale şi la împrejmuirea şcolii primare din satul Hodoreasca sau modernizarea prin asfaltare a satului Vlădoi. De bune condiţii trebuie să beneficieze şi elevii, aşa că la toamnă, debutul anului şcolar se va face în unităţi de învăţământ igienizate şi avizate să funcţioneze. Alături de cei mici, şi cei mari se bucură de atenţia autorităţilor locale. Căminul Cultural, gazda atâtor manifestări culturale şi educative va fi încălzit de la iarnă în sistem centralizat, iar tradiţia sărbătorilor va putea continua nestingherită. Tot de încălzire, dar cu lemne vor beneficia unităţile şcolare care sunt aprovizionate, încă de acum.

    Aşa primar, aşa oportunităţi

    Aşa primar aşa oportunităţi, par să spună localnicii. Până la urmă este în interesul lor ceea ce întreprinde primarul, Dumitru Vulpe, mai ales că se pot bucura de tot felul de investiţii. Nu sunt codaşe nici fondurile europene. Dovada vine de la alte proiecte cu sorţi de izbândă, pe care primăria le nutreşte şi le vrea realizate. O comună care împleteşte tradiţia şi istoria nu poate fi lipsită de un punct de informare turistică. Astfel, cu o investiţie de 200 de mii de euro, comuna Câlnic va beneficia de un centru local de informare turistică, semnarea proiectului fiind posibilă săptămâna viitoare. Nu doar prezentul se dovedeşte antrenant şi bogat, când vine vorba de implicare, ci şi viitorul, asta dacă luăm în calcul serviciul public de salubrizare, ale cărui lucrări stau să înceapă. Funcţionarea serviciului va asigura strângerea deşeurilor menajere de la Câlnic, Teleşti şi Ciuperceni, iar activitatea se va derula prin intermediul celor două autogunoiere şi europubele. Prilejul este oportun creării a nu mai puţin de 14 locuri de muncă. După angajările şi instructajul care încep de luni, se va putea vorbi săptămâna viitoare de inaugurarea serviciului de salubrizare. Potenţialul turistic al zonei este o altă preocupare a edilului, astfel că, pe fonduri europene, localnicii şi turiştii se vor putea relaxa nu oricum ci la ştrandurile din structura de agrement turistic, care va fi ridicată în faţa pădurii Crihala.

    Se reînnoadă obiceiurile

    Tradiţiile sunt trezite la viaţă la Câlnic. Un prilej numai bun de a depăna amintiri şi impresii culese din obiceiuri vechi, autentice vine din sărbătorirea satului Pieptani, la început de week-end. Nedeea, numită Probojeni, va aduce cu siguranţă motive de voie bună şi relaxare pe 6 august. Oameni din toate colţurile comunei se vor putea reuni la Pieptani, într-o atmosferă de petrecere câmpenească, de la care nu vor lipsi bucatele tradiţionale, muzica şi dansul. Dincolo de proiecte, se află idei noi care de-abia aşteaptă să iasă la iveală. Curaj, dragoste pentru comunitatea din sânul căreia face parte şi spirit gospodăresc sunt punctele forte ale unui caracter tenace, care va vorbi de un nou şir de realizări şi într-un posibil nou mandat de primar.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: