Un partid dedicat doar gorjenilor a fost înființat de către Gheorghe Caralicea, care a candidat independent la Primăria Târgu Jiu la alegerile parțiale de anul trecut. Partidul Gorjenilor este numele partidului care a fost înregistrat oficial.
Gheorghe Caralicea a prins gustul politicii. Acesta a înființat Partidul Gorjenilor, prin care își dorește să lupte împotriva corupției. „Suntem un partid local, care se pregătește pentru câștigarea alegerilor locale din anul 2020. Partidul Gorjenilor este o alternativă la toate partidele care sunt pe raza județului, pentru că în ultimii 27 de ani conducătorii partidelor nu au reprezentat cetățeanul român și gorjeanul. Blestemul Gorjului și al României a fost această clasă politică care a avut doare interesele să ne vândă la cel mai bun preț pentru a avea tot ce le trebuie. A ajuns la limită răbdarea noastră și trebuie să ne implicăm cât mai mult în viața socială. Avem nevoie de locuri de muncă, sistemul medical să funcționeze în condiții bune și avem nevoie ca parlamentarii să facă legi pentru noi“, a spus Gheorghe Caralicea.
A fost votat de 250 de gorjeni
Caralicea a lucrat timp de mai mulți ani ca șofer în Italia și a strâns bani pentru campania electorală de la alegerile locale parțiale de anul trecut. Acesta a fost votat atunci de 250 de alegători, reprezentând puțin peste 1% din cei care s-au prezentat la urne. Fostul candidat la primăria Targu Jiu are în plan să-și dezvolte organizația prin deschiderea de filiale în mai multe localități: „Avem resurse, avem gorjeni dornici să facă ceva util pentru județ“, a precizat Caralicea.