spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateAngajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj se aleg cu dosar penal!?

    Angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj se aleg cu dosar penal!?

    Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj care vor fi găsiţi vinovaţi în cazul de săptămâna trecută, în care o femeie însărcinată a aşteptat mai bine de două ore o salvare, riscă dosare penale. În acest moment, şase angajaţi de la Ambulanţă sunt cercetaţi în cadrul unei anchete paralele efectuată de instituţie, dar şi de Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

    Zile grele pentru şase din angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj (SJA)! În această perioadă se desfăşoară, încă, ancheta internă desfăşurată de reprezentanţii Ambulanţei Gorj, dar şi de inspectorii DSP Gorj. Dacă se va constata că viaţa pacientei însărcinate care a aşteptat mai bine de două ore după o ambulanţă, săptămâna trecută, a fost pusă în pericol, se poate ajunge chiar şi la dosar penal pentru unii dintre angajaţii SJA Gorj. „În funcţie de concluziile acestei comisii vom vedea ce vom dispune mai departe. Dacă se fac persoane vinovate de incident, sigur vor fi trase la răspundere în sensul că, dacă constituie abatere disciplinară, vor fi trase la răspundere conform codului muncii. Dacă au pe această linie, încălcări de atribuţii. În paralel, s-a făcut şi o comisie de verificare şi din partea Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Când vom avea puse cap la cap cele două documente, atunci vom trage concluziile finale”, a precizat Marinică Niculescu, managerul SJA Gorj.

    6 persoane cercetate în anchetă

    În condiţiile în care cele două concluzii ale anchetelor celor două instituţii se vor referi doar la abatere disciplinară, atunci vinovaţii vor fi traşi la răspundere conform Codului Muncii. „Este dispecerul, medicul coordonator, cei care au fost în cauză, încă doi medici, încă vreo doi asistenţi. Sunt mai multe persoane care au asistat atunci. În jur de 6-7 persoane, dar bineînţeles că nu toţi sunt vinovaţi, dar care au luat parte la acest eveniment”, a declarat şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Reamintim că o femeie cu sarcină gemelară a aşteptat aproximativ două ore, săptămâna trecută, la Spitalul din Bumbeşti Jiu, ca o ambulanţă să o preia şi să o transporte la un Spital din Craiova. Rudele femeii însărcinate susţineau atunci că întârzierea s-a produs din cauză că unui medic de la Ambulanţă i-a fost teamă să plece în cursă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: