spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateDouă medalii pentru invenţii la UCB

    Două medalii pentru invenţii la UCB

    Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a câştigat două medalii la Salonul de Inventică de la Bruxelles. Totodată, instituţia de învăţământ universitar s-a întors acasă cu încă o medalie, de argint. Ambele au fost câştigate de gorjeni pentru două invenţii, respectiv materiale de construcţii obţinute prin reciclarea deşeurilor din industrie.

    Invenţii din deşeuri

    Facultatea de Inginerie a obţinut două brevete în cadrul grantului internaţional „Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea sustenabilă a deşeurilor din industrie”, un proiect internaţional pe care universitatea îl implementează începând cu luna septembrie 2011. „Proiect în care noi am obţinut mai multe tipuri de materiale de construcţii în care am utilizat trei tipuri de deşeuri, respectiv zgură şi cenuşă de termocentrală, şlam de foraj provenit din industria extractivă şi diferite tipuri de zguri de metalurgie provenite din industria metalurgică”, a declarat Luminiţa Popescu, rectorul UCB Târgu-Jiu.

    Brevete pentru două categorii

    Din aceste deşeuri s-au obţinut mai multe materiale de construcţii, iar pentru două categorii au fost depuse cereri la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitări care au fost aprobate, universitatea ajungând cu acestea la Salonul Internaţional de Inventică «Innova» de la Bruxelles, care s-a desfăşurat aici în perioada 12-15 noiembrie. „La acest salon de inventică, cele două brevete obţinute în cadrul proiectului au primit două medalii, unul medalia de aur şi aici este vorba despre mase de bătătorire obţinute utilizând ca aliant un tip de zgură de metalurgie şi celălalt se referă la procedeul de obţinere a unui beton termoizolant care utilizează cenuşa de termocentrală , brevet care a primit medalia de argint”, a mai precizat Luminiţa Popescu, rectorul UCB Târgu-Jiu.

    Brevete din 16 ţări

    În competiţie au fost înscrise 300 de brevete din 16 ţări. Parteneri în acest proiect au fost Complexul Energetic Oltenia, Filiala Electrocentrale Turceni, Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, dar şi cu Institutul de Cercetări Metalurgice Bucureşti.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: