Sunt probleme pentru expropriații din Gorj. O federație sindicală încearcă să obțină despăgubiri de la stat pentru cetățenii care au cedat terenuri către sectorul minier și energetic și nu au fost despăgubiți.
Organziația sindicală condusă de Constantin Crețan și-a propus să îi reprezinte pe toți cei care, înainte de 1990 și după 1990, nu și-au primit drepturile care li se cuveneau. O problemă majoră este că o parte a terenurilor deținute în prezent de Complexul Energetic Oltenia vor fi folosite pentru a construi parcuri fotovoltaice.
Prin urmare, pământul nu va mai ajunge la proprietarii de drept. Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, a declarat că în lipsa unor compensații, expropriații ar trebui să primească acțiuni la societățile mixte care vor construi parcurile fotovoltaice. Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, a declarat că se va încerca inclusiv blocarea în instanță a noilor investiții.
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să construiască în județul Gorj și în județul Dolj un total de opt parcuri fotovoltaice. În acest sens, au fost înființate 8 companii mixte, în colaborare cu două firme din domeniul energetic. Este vorba de Tinmar Energy și OMW Petrom.
Construirea parcurilor fotovoltaice este întârziată cu cel puțin un an. Primul parc fotovoltaic din cele opt ar fi trebuit să fie deja în funcțiune la jumătatea acestui an. De asemenea, Planul de restructurare și decarbonare a Complexului Energetic Oltenia propune ca toate parcurile fotovoltaice să fie construite până în 2024. Este imposibil să se mai întâmple acest lucru.