Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“ din Dobrița, construit în perioada interbelică la inițiativa prim-ministrului Gheorghe Tătărăscu, gorjean la origine, va beneficia de energie electrică solară. Investiția este realizată cu fonduri europene. Panourile fotovoltaice vor asigura energia electrică necesară funcționării unității medicale.
„Am emis ordinul de începere pentru reabilitarea energetică a spitalului de la Dobrița. Investiția are o valoarea de peste 20 de milioane de lei. Fondurile provin prin Programul Naționale de Redresare și Reziliență, prin Ministerul Sănătății.
S-a făcut organizarea de șantier. Prin același proiect se prevede și montarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate de 0,5 MW. Energia electrică va asigura necesarul pentru alimentarea spitalului de la Dobrița. Costurile de întreținere și funcționare a spitalului vor fi reduse foarte mult și acesta este scopul proiectului“, a spus Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Ridicat de meșteri italieni
Edificarea spitalului de la Dobrița a început în anul 1936, sub domnia Regelui Carol al II-lea, în timpul în care Gheorghe Tătărăscu, născut la Poiana ( Gorj ), era prim-ministru al României. Cu sprijinul soţiei sale, Arethia Tătărăscu, sub patronajul Ligii Naţionale Contra Tuberculozei, terenul situat pe Muntele Măgura Susenilor, cedat de Obştea Valea Susenilor, a fost trecut ca teren de utilitate publică, urmând ca pe acesta să fie construit un “Sanatoriu pentru tuberculoşi“.
‘Amplasat la 22 Km de municipiul Tg- Jiu, la o altitudine de 780 m, în partea de nord – vest a judeţului, într-o zona calcaroasă cu puternice influenţe mediteraneene, monumentul arhitectural construit sub formă de vapor cu trei etaje, poate fi văzut chiar din zona oraşului Rovinari, aşa cum si-a dorit marele om politic al Gorjului, Gheorghe Tătărăscu, să-l poata vedea de la propriul conac de la Poiana.
Bătrânii care au participat la construcţia spitalui şi cunosc pe viu povestea acestuia, spun ca Tătărăscu ar fi cerut arhitecţilor să facă o clădire cu «atâtea uşi câte zile are un an».
Construcţia propriu-zisă a început în anul 1937 şi a fost dată în folosinţă în anul 1941. Ea a avut ca model o construcţie din Elveţia, planurile fiind intocmite de arhitectul Viecelli, la construcţie participând meşteri “italieni“ şi au fost folosiţi muncitori din toata ţara, cât şi forţa de muncă activă din toate satele din împrejurimi. Începerea acestui proiect a însemnat naşterea economică şi culturală a acestei zone, întrucât din proiect au făcut parte şi construcţia Microhidrocentralei de pe Valea Susenilor şi a Uzinei pentru apă din Topliţa.
Condiţiile de lucru erau deosebit de grele, întrucat nu erau mijloace auto pentru transportul materialelor de construcţie, acestea fiind cărate cu atelaje trase de boi si cai din Suseni. Dealtfel, această practică a rămas valabilă mult timp după punerea în funcţiune, pentru transportul cărbunelui folosit la centrala termică. Ca principal material pentru zidărie a fost folosită “piatra de stuf “extrasă din imediata vecinătate a amplasamentului. Întreaga zona a evoluat din toate punctele de vedere odată cu deschiderea acestui şantier şi finalizarea lucrărilor, în satul Suseni fiind amplasate difuzoare, montate pe stâlpi, prin care se difuzau emisiuni radiofonice şi culturale din Sanatoriu, până pe la sfârşitul anilor 1960. Sanatoriul a fost dat în folosinţă, iniţial, cu un nr. de 150 de paturi’, se arată pe site-ul spitalului de la Dobrița.
