spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateStrategii de dezvoltare a judeţului

    Strategii de dezvoltare a judeţului

    Anul 2011 a fost anul proiectelor pentru municipiul Târgu-Jiu. Fie că vorbim de proiecte privind sistemul de învăţământ, fie că vorbim de proiecte în domeniul construcţiilor, municipiul se pare că înfloreşte şi asta datorită fondurile externe pe care instituţiile publice gorjene le atrag.

    Pe fondul crizei economice, instituţiile publice lucrează la proiecte privind strategia de dezvoltare a judeţului Gorj. În cadrul unei şedinţe de la Consiliul Judeţean a fost prezentat proiectul „Euro-Strategie, Euro-Administraţie, Euro-Cetăţeni”, depus în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative „Axa Prioritară 1 „Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului de politici publice”, Domeniul de Intervenţie, Operaţiunea „Strategia de dezvoltare locală”. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 2 noiembrie 2010, de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitate de Autoritate de Management pentru Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. De meţionat este faptul că perioada de implementare a proiectului este de 12 luni, de la data semnării contractului de finanţare. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean „strategia de dezvoltare durabilă a judeţului Gorj pentru perioada 2010-2020. La eveniment au participat Doina Cristoveanu, director Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Carmen Stuparu, expert în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, dar şi Elisabeta Juveloiu, director exevutiv Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Gorj. Scopul proiectului va fi atins prin îndeplinirea a două obiective specifice”. Prin implementarea proiectului propus va fi reactualizată Strategia de dezvoltare socio-economică a judeţului Gorj 2007-2013, pe baza legislaţiei reactualizate, la baza căreia vor sta patru studii de cercetare. În cadrul evenimentului de ieri, directorului Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Doina Cristoveanu a declarat „Mă bucur să particip la aceasta întâlnire, pentru că, printre altele, îmi dă prilejul să punctez un motto simplu « Daca iei o decizie şi te întebi ce efecte va avea asupra copiilor, atunci gândeşţi durabil ».Dezvolatarea durabilă a fost sintetizată de-a lungul timpului în peste 1000 de definiţii. Cea mai largă acceptare a căpătat-o definiţia din cadrul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, potrivit căreia dezvoltarea se confruntă cu nevoile prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiei viitoare de a satisface propriile nevoi. Tot prin dezvoltare durabilă se înţelege asigurarea şi menţinerea unui echilibru între stilul de viaţă şi conservarea resurselor naturale”.

    125 de funcţionari publici, instruiţi

    În cadrul acestui proiect vor fi instruiţi 125 de funcţionari publici cu atribuţii în planificarea şi implementarea strategiilor realizate la nivel local. Instruirea se va face în planificare strategică, autorizări şi legislaţie orizontală în domeniul mediului şi dezvoltare durabilă, managementul resurselor umane, relaţiilor publice şi egalităţii de şanse. Cursurile de formare au drept scop perfecţionarea funcţionarilor din cadrul autorităţilor administraţiei publice din judeţul Gorj, în domeniile menţionate anterior, în vederea identificării priorităţilor de dezvoltare la nivel local şi pentru îmbunătăţirea atragerii şi gestionării instrumentelor financiare. Grupul ţintă va fi format din 61 de funcţionari, câte un funcţionar din cele 61 de comune la nivelul judeţului Gorj, 20 de funcţionari din cadrul unităţilor subordonate Consiliului Judeţean, dar şi 44 de funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean, direcţii de specialitate ale aparatului propriu. Administraţia publică locală funcţionează din ce în ce mai mult pe bază de proiecte de dezvoltare şi în acest an, se pare este nevoie de o perfecţionare continuă în acest domeniu.

    Investiţii de peste 780 de mii de lei

    Valoarea totală a proiectului este de 781.500 lei, fără TVA. Participarea şi cofinanţarea este de 85%, valoarea eligibilă nerambursabilă, din partea Fondului Social European, 13%, valoarea eligibilă nerambursabilă, din bugetul naţional, respectiv 100 de mii de lei şi 2%, cofinanţare din bugetul Consiliului Judeţean Gorj, respectiv 15 mii de lei. Strategia de dezvoltare durabilă reprezintă cadrul pentru o viziune pe perioada 2011-2020 asupra dezvoltării durabile, în care creşterea economică, coeziunea socială şi protecţia mediului merg mână în mână şi se sprijină reciproc.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: