Sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci va fi celebrată mâine la Muzeul Crucilor din satul Măceșu, localitatea Târgu Cărbunești. Aici se va desfășura un parastas pentru pomenirea celor trecuți în neființă și împărțirea a 50 de pachete de pomană.
Acțiunea este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, în colaborare cu Primăria orașului Târgu-Cărbunești și Primăria orașului Țicleni.
„Odată cu omagierea celor plecați în eternitate, cei prezenți vor putea vedea și cele 19 cruci de pomenire donate de Decebal Muscariu din Brașov și o cruce de pomenire pentru omul de cultură Nicolae Diaconu, născut în Țicleni în anul 1947. Nicolae Diaconu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Fundaţiei culturale «Constantin Brâncuşi», editorul revistei «Brâncuşi», consilier șef al Inspectoratului Județean pentru Cultură“, se arată într-un comunicat de presă al (CJCPCT) Gorj.
Fostului viceprimar Iuliu Călina va primi post mortem titlul de „Cetățean de Onoare”
Autoritățile locale din Târgu Cărbunești vor acorda titlul de „Cetățean de Onoare” post mortem fostului viceprimar Iuliu Călina. Acesta a fost viceprimar timp de 20 de ani în oraș. „A făcut acte de caritate și a contribuit major la amenajarea Muzeului de la Măceșu“, se mai prezintă în comunicatul de presă.
Secţia interioară a Muzeului Crucilor, de la Măceșu, a fost inaugurată pe data de 13 septembrie 2013. Muzeul este unic în Oltenia. Acesta adăposteşte numeroase cruci de diferite tipologii: cruci de pomenire, cruci de căpătâi, cruci pentru iertarea păcatelor, dar şi altele. Este singurul muzeu din Oltenia dedicat exclusiv crucilor şi troiţelor de lemn. Zeci de cruci şi troiţe din lemn originale, unele vechi de mai bine de un secol, luate din toate satele judeţului, au fost aduse în curtea fostei şcoli din Măceşu pentru a încânta privirile tuturor celor care vor trece pragul acestui muzeu, poate unic în lume.