spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicCe au discutat protestatarii din CEO cu parlamentarii gorjeni

    Ce au discutat protestatarii din CEO cu parlamentarii gorjeni

    Protestatarii din CE Oltenia, la discuții cu parlamentarii gorjeni. O delegație formată din mai mulți sindicaliști au mers la sediul PSD pentru a purta un dialog cu aleșii social-democrați. Liderul Sindicatului Solidaritatea, Nicu Bunoaica, a declarat că vor exista întâlniri cu reprezentanții fiecărei formațiune politice, după care vor merge la București pentru o discuție cu premierul Florin Câțu, și liderul PNL, Ludovic Orban.

    “Am participat, alături de parlamentarii PSD Gorj, la o întâlnire cu reprezentanții minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia. În urma întâlnirii, i-am asigurat pe toți angajații companiei, prin intermediul liderilor de sindicat, că le vom susține revendicările, care sunt pertinente și susținute de realitatea cruntă în care își desfășoară activitatea zi de zi. Cea mai importantă solicitare a muncitorilor este ieșirea la pensie mai devreme a celor care lucrează în condiții grele de muncă, pentru că merită acest lucru și voi susține acest demers, indiferent de culoarea politică a inițiatorului. Încă din mandatul 2016-2020 am inițiat, alături de colegii mei, un proiect destinat energeticienilor, care nu au beneficiat de drepturi egale cu colegii mineri (pentru care legea este deja funcțională). Din rațiuni politice, acesta a fost respins de USR și PNL, imediat după ce au preluat guvernarea. Vom redepune acest proiect, făcând astfel dreptate și energeticienilor”, a trasmis liderul PSD Gorj, Mihai Weber în urma discuțiilor purtate.

    Drum la București

    Discuțiile vor continua și în perioada următoare. Sindicaliștii susțin că așteaptă să fie chemați la București dacă nu rămân în Piața Prefecturii. “Ne-am întâlnit cu liderii PSD Gorj. Parlamentarii PSD și-au arătat amabilitatea de a susține protestul nostru. Vineri vom avea o discuție și cu parlametarii PNL, cu domnul Dan Vîlceanu. Dacă nu ne vor chema la Guvern, pentru că ultima întâlnire trebuie să fie la domnul Câțu și domnul Orban. Ei sunt cei care vor decide și pot să ne treacă acest proiect. Vrem ca toți angajații CEO să beneficieze de acești bani indiferent dacă au grupă sau nu, pentru că grupa nu am luat-o noi, angajații, ci liderii de sindicat care sunt oameni politici și se schimbă în funcție de cine e la guvernare”, a transmis Nicu Bunoaica.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: