spot_img
Altele
    AcasăEconomicCine este parlamentarul care a votat împotriva legii privind reducerea vârstei de...

    Cine este parlamentarul care a votat împotriva legii privind reducerea vârstei de pensionare

    Legea privind reducerea vârstei de pensionare pentru anumite categorii de salariați, printre care și angajații din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), care își desfășoară activitatea în producție, a fost votată în Camera Deputaților cu 302 voturi pentru și un vot împotrivă, care i-a aparținut ministrului Justiției, Stelian Ion.

    Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la cariera Lupoaia, unul dintre liderii protestatarilor din Piața Prefecturii, a spus că a purtat o discuție cu ministrul Justiției, care i-a mărturisit că a greșit: „Mulți dintre noi ne-am speriat atunci când ministrul Justiției, care este de la USR, a votat împotrivă. A greșit, pur și simplu. Ne gândeam că s-ar putea să fie o problemă, pentru că, chiar ministrul Justiției a votat împotrivă. Ar putea să fie omul care va contesta acest proiect de lege. Ne-am făcut câteva idei de acest fel, dar dânsul a votat online și se mai greșește. Am vorbit cu dumnealui ulterior și ne-a mărturisit că a greșit. Nu este nicio problemă. Trebuia să fie 303 voturi pentru. A fost un vot masiv majoritar și nu multe legi trec în acest fel“.

    Ce prevede noua lege

    Legea privind reducerea vârstei de pensionare a fost aprobată la jumătatea lunii iulie de Camera Deputaților. Aceasta stabilește ca salariații care împlinesc vârsta de 52 de ani și cel puțin 25 de ani de activitate în condiții deosebite să se poată pensiona. De asemenea, legea recunoaște condițiile deosebite de muncă și pentru categoriile

    Aproximativ 3.000 de salariați din 12.000 se vor putea pensiona mai devreme cu trei ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: